Stiri Interne
Se mai întoarce Adela Popescu la Vorbește Lumea?
Adela Popescu este înlocuită, de aproape un an de zile, la cârma emisiunii Vorbește Lumea, de Lili Sandu. Mulți se întreabă dacă are de gând să revină în echipa show-ului de la Pro TV. Iată ce a declarat recent!
Se mai întoarce Adela Popescu la Vorbește Lumea?
Adela Popescu a ieșit din echipa emisiunii Vorbește Lumea vara trecută când a fost cooptată să prezinte, alături de Cabral, show-ul „Sunt celebru scoate-mă de aici”, care a fost filmat în Republica Dominicană. A fost atunci înlocuită de Lili Sandu.
Deși filmările pentru reality show s-au terminat, Adela nu a mai revenit la cârma emisiunii pe care a prezentat-o ani de zile. Cum era de așteptat, actrița primește des întrebări despre planurile sale profesionale.
„Știu că mi se pune întrebarea aceasta: “Și tu ce faci acum?”. În primă fază am senzația că ar trebui să mă simt prost, ca și cum e ceva de rău. Dar a fost o alegere. Eu mi-am dorit, după niște ani în care am muncit foarte mult, cu copii foarte mici. M-am trezit că sunt foarte obosită, realmente. Nu mai puteam să fiu creativă, nu mai puteam să ofer nimic din ce știu eu că pot.
Atunci, am zis că trebuie să punem puțin stop, stăm puțin pe acasă, dormim, mâncăm, stăm cu copiii mai mult sau mai puțin, ieșim cu prietenii, nu ne grăbește nimeni, nu ne sună nimeni să ne trimită în anumite locuri și abia apoi când mă simt mai cu desaga plină, o să mă întorc. Da, acum au început, bineînțeles, niște discuții. Analizăm ce variante ar fi, ce ne place și ce ni se potrivește. O să mă vedeți, sigur.”, a declarat Adela Popescu pentru ego.ro.
Adela Popescu și-a botezat băiatul cel mic. Ce vedete au participat la botez!
View this post on Instagram
View this post on Instagram