Stiri Interne
Adela Popescu, complicații la coloană înainte de a treia naștere
Adela Popescu se pregătește pentru a treia naștere, despre care spune că va fi cea mai dificilă până acum. Vedeta se confruntă cu o serie de complicații la coloană. Cu toate astea, speră că va reuși să nască tot pe cale naturală, la fel cum a făcut și în trecut.
Adela Popescu, complicații la coloană înainte de a treia naștere
Adela Popescu va deveni pentru a treia oară mămică în curând. Este deja însărcinată în 8 luni, astfel că momentul în care își va strânge copilul în brațe este tot mai aproape. De teama infectării cu COVID-19 chiar înainte de naștere, Adela a hotărât să intre în izolare cu două săptămâni înainte de a merge la maternitate.
„În clipa în care te internezi, ți se face un test COVID-19 și dacă ești pozitiv, ești mutat la o maternitate suport CCOVID. Asta înseamnă că naști cu medicul de gardă, nu ai voie să îți vezi copilul. Ceea ce nu e chiar o bucurie, atunci când naști natural și probabil că nici la cezariană. De aceea, am spus că ar fi ideal ca, în ultimele două săptămâni, să mă izolez, să mă închid în casă, ca să nu risc chiar pe final să mă îmbolnăvesc”, a povestit ea în cadrul emisiunii „Vorbește lumea”, de la Pro TV.
Pe ceilalți doi copii, Adela Popescu i-a adus pe lume pe cale naturală. Speră că la fel se va întâmpla și în cazul celui de-al treilea. Are însă o serie de complicații la coloană, fapt care îi dă emoții.
„A treia oară am o certitudine că va fi foarte greu. Sper să nasc tot pe cale naturală. Eu am niște complicații la coloană, astfel încât când copilul coboară, se așază pe niște terminații nervoase ale coloanei. Deci mie când îmi începe travaliul, nu am doar durere pe contracție, am o durere constantă. Ca atunci când cineva îți apasă pe măduvă, deci pe nervi, plus intensitatea de la contracție. Durerea e foarte mare”, a dezvăluit Adela Popescu.
Vezi această postare pe Instagram
Invitată în platoul emisiunii Vorbește Lumea de la Pro TV, Adela s-a întâlnit cu Cristina Cioran, și ea însărcinată în 6 luni. S-au pozat împreună și au postat imaginea pe rețelele de socializare.