Connect with us

ADPM Business

Agenția YOLO Media a generat apariții media de peste 4 milioane de euro pentru clienții săi în 2024

YOLO Media, agenția de PR fondată de Sorin Duțoiu și Christian Stan, a generat pentru clienții săi, în 2024, apariții în presă și în social media în valoare de peste 4 milioane de euro, în regim de Earned Media (fără buget de publicitate).

Publicat

pe

Agenția YOLO Media a generat apariții media de peste 4 milioane de euro pentru clienții săi în 2024

Aparițiile media generate au inclus articole în publicații țintite, atât în format print, cât și online, menționări în emisiuni TV și buletine de știri, radio, dar și pe rețelele de socializare, în postările celor mai de succes influenceri din România.

Conform analizei pentru anul 2024, cele mai multe articole de presă și apariții TV au fost obținute de Federația Română de Canotaj, datorită rezultatelor excepționale obținute de sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris și în competițiile internaționale pe parcursul anului. În total, în urma campaniilor de comunicare s-au generat 3209 apariții media.

Colaborarea dintre YOLO Media și Federația Română de Canotaj a debutat în 2018, iar comunicarea susținută și numeroasele evenimente offline organizate au avut un rol esențial în transformarea canotajului dintr-un sport de nișă într-un sport mainstream, având acum o expunere semnificativă pe toate canalele media.

Top Line, cel mai mare distribuitor de produse și soluții pentru industria de frumusețe profesională, a beneficiat de o acoperire mediatică semnificativă în 2024. Campaniile de comunicare au inclus prezența brandurilor din portofoliu în presa scrisă, la TV și, de asemenea, în postările influencerilor care au promovat produsele cosmetice distribuite de Top Line (Moroccanoil, Babor, Guinot, Kevin.Murphy, K18, Académie, Joico, Mary Cohr). De asemenea, prezența acestora la evenimentele organizate de agenție a fost un factor important în creșterea vizibilității și notorietății brandului. Per total, campaniile implementate, evenimentele organizate, postările în social media și aparițiile TV au generat un reach estimat de peste 9 milioane vizualizări.

Colaborarea cu Herbalife România, care a început în 2024, a fost extinsă pentru anul 2025, datorită rezultatelor excelente. Prin comunicarea susținută, agenția a generat 135 de apariții media în anul trecut și peste 200 de mențiuni ale produselor Herbalife pe rețelele sociale ale influencerilor din România. Aceste mențiuni au generat un impact semnificativ, cu un estimat de 1 milion de vizualizări, contribuind substanțial la consolidarea brandului în mediul digital.

În domeniul sustenabilității, YOLO Media a continuat colaborarea cu Asociația RESPO DEEE pentru al patrulea an consecutiv, un parteneriat dedicat educării populației pe subiectul colectării și reciclării deșeurilor de echipamente electrice și electronice. Împreună, au lansat și susținut concursul RESPO CITY, ajuns în 2024 la cea de-a treia ediție. Acesta este cel mai important concurs de design urban sustenabil din România, inițiat de Asociația RESPO DEEE, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și cu toate universitățile de profil din țară.

În continuarea activităților de responsabilitate socială, agenția de PR YOLO Media a continuat să comunice și în 2024 pentru Humana People to People, o organizație care promovează economia circulară și este aliniată European Green Deal, încurajând achizițiile sustenabile de produse textile pentru a limita supraconsumul și producția de haine noi.

Agenția YOLO Media a generat și peste 200 de apariții media online și TV pentru specialiști din domeniul medical, precum Dr. Iancu Morad și clinica Luxury Aesthetics, dar și pentru dr. stomatolog Sorina Stroe. De asemenea, YOLO Media a implementat comunicarea business pentru Daktela România, un furnizor important de soluții software pentru Customer Care Omnichannel.

În 2024, agenția a organizat, pentru al doilea an consecutiv, evenimentul Best Practices in Corporate Sustainability, un eveniment ce analizează rapoartele de sustenabilitate ale marilor companii din România, evaluarea fiind realizată de agenția The Azores Sustainability CSR Services.

Totodată, YOLO Media a organizat conferința de presă prin care Elemental Group, un lider global în minerit urban, a anunțat intrarea pe piața din România prin achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni al ACC Recycling Services și o investiție de 19,84 milioane de euro în construirea unei fabrici de reciclare a deșeurilor electrice și electronice în județul Hunedoara.

2024 a marcat și primul an de colaborare între YOLO Media și Fundația Mobexpert, fundație care susține proiecte de educație și responsabilitate socială, comunicând proiectele derulate în sprijinul cazurilor sociale individuale, dar al Asociațiilor partenere (SOS Satele Copiilor, Caravana cu Medici, etc.).

Nu în ultimul rând, YOLO Media a continuat derularea proiectelor de promovare ale unor companii de top sau departamente de turism (Dubai Economy & Tourism Department, flydubai, Royal Caribbean, Celebrity Cruises).

Media Coverage Value (MCV) reprezintă un indicator care estimează valoarea financiară a expunerii obținute prin aparițiile media și social media, comparativ cu costurile pe care le-ar implica obținerea aceleași expuneri prin publicitate plătită.

„Valoarea articolelor generate de YOLO Media pentru clienții săi nu constă doar în cifre. Aparițiile media și pe rețelele de socializare contribuie direct la creșterea notorietății brandurilor și la consolidarea reputației acestora, transformându-se inevitabil într-o creștere a vânzărilor. Fiecare articol, mențiune și postare pe rețelele sociale are un impact asupra percepției consumatorilor, oferind o expunere strategică care poate genera conversii și loialitate pe termen lung,” a declarat Sorin Duțoiu, Managing Partner YOLO Media.

„Rezultatele din 2024 reflectă pasiunea și dedicarea echipei noastre. Pentru noi, fiecare client are o poveste unică, iar scopul nostru este să o aducem în prim-plan printr-o strategie adaptată obiectivelor sale specifice,” a completat Christian Stan, co-fondator al agenției.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by YOLO Media (@yolomedia)