Connect with us

ADPM Cool

AI: soluția împotriva poluării și traficului urban?

Traficul urban congestionat provoacă stres, oboseală și întârzieri pentru șoferi, dar este și o cauză majoră a poluării aerului și poluării fonice în marile orașe, având un impact negativ asupra calității vieții. Majoritatea vehiculelor încă folosesc combustibili fosili, așa că aglomerația rutieră contribuie semnificativ la degradarea mediului și la creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră. Totuși, cu ajutorul tehnologiilor moderne precum inteligența artificială (AI) și Internet of Things (IoT), înțelegerea traficului urban și găsirea soluțiilor în viitorul apropiat pentru decongestionarea străzilor încep să devină posibile. În unele orașe din lume aceste soluții tehnologice avansate ajută deja orașele să atingă scopul mobilității sustenabile.

Publicat

pe

AI: soluția împotriva poluării și traficului urban?

IoT: Dispozitive inteligente care reduc aglomerația în trafic

Tehnologia Internet of Things (IoT) a revoluționat felul în care este gestionat traficul în orașe, precum Tokyo, New York, Londra. Senzorii integrați în GPS-uri, camere video și radare colectează și transmit date în timp real, contribuind astfel la îmbunătățirea performanțelor vehiculelor, la creșterea siguranței rutiere și implicit la protejarea mediului. Aceste dispozitive inteligente permit monitorizarea traficului și oferă informații vitale pentru ajustarea comportamentului la volan.

Unul dintre cele mai mari avantaje ale IoT este capacitatea de a reduce congestionarea traficului prin comunicarea dintre vehiculele conectate și schimbul de date în timp real. Astfel, șoferii pot să își adapteze rutele și stilul de conducere în funcție de condițiile din trafic, evitând astfel blocajele și reducând întârzierile. Mai mult decât atât, aceste vehicule inteligente comunică cu infrastructură rutieră, cum ar fi semafoarele și parcările, oferind informații precum distanțele dintre semafoare, ceea ce permite ajustarea timpilor de așteptare pentru o circulație mai fluentă.

AI: Creierul care gestionează traficul

Dacă dispozitivele IoT colectează date despre trafic, inteligența artificială (AI) este responsabilă de analiză și interpretarea acestor date. AI identifică tipare din comportamentul din trafic, reduce riscurile accidentelor și îmbunătățește siguranța rutieră. De asemenea, AI poate controla dispozitivele inteligente menționate anterior, optimizând fluxul de trafic și reducând astfel aglomerația.

O aplicație notabilă a AI este recunoașterea automată a distanței dintre vehicule, folosind senzori precum lasere, radarele și camerele video. Tehnologia este esențială pentru vehiculele autonome care deja funcționează în orașe precum San Francisco, întrucât poate declanșa frânarea automată, prevenind coliziunile ori efectul de „domino” în aglomerațiile rutiere.

Totodată, AI optimizează planificarea rutelor, permițând identificarea celor mai eficiente și sustenabile trasee, atât pentru mașinile personale, cât și pentru transportul public sau livrări.

A mai rămas mai puțin de o lună până la demararea celei mai mari conferințe despre Inteligență Artificială din sud-estul Europei, AI Expo Europe, ce vă avea loc între 6-7 octombrie la Radissson Blu, București. Peste 30 de speakeri de la cele mai importante instituții și companii internaționale și naționale, dar și de la Ministerul Cercetării, Inovației și Digitalizării se vor reuni sub umbrela creativă a acestei conferințe ce își propune să decripteze impactul AI asupra prezentului și viitorului.

Subiecte de discuție vor fi vaste: de la educație, la ecologie, de la domeniul legal la cel al schimbărilor profunde în societate, de la arta la arhitectură și urbanism. Pentru mai multe informații, pentru a cumpăra bilete sau pachete promoționale, click aici: www.aiexpoeurope.com

Bucureștiul, o metropolă în plină expansiune, se confruntă zilnic cu provocări majore legate de trafic, precum creșterea constantă a numărului de autovehicule, ambuteiaje frecvente și întârzieri ale mijloacelor de transport în comun. Această situație afectează calitatea vieții cetățenilor și contribuie la creșterea nivelului de poluare în oraș, necesitând soluții inovatoare.

Soluția vine sub forma unui Sistem Inteligent de Management al Traficului care a fost implementat pentru prima dată în România și care este proiectat să fluidizeze traficul, să reducă poluarea și să îmbunătățească siguranța rutieră.

Sistemul se bazează pe componente tehnologice avansate, inclusiv un sistem adaptiv de control al traficului care ajustează semaforizarea în funcție de valorile înregistrate în timp real. În plus, supravegherea video și managementul vehiculelor de transport public și speciale permit o coordonare mai eficientă a mișcărilor din trafic.

Beneficiile includ o îmbunătățire a condițiilor de trafic cu până la 18%, o reducere a poluării și creșterea siguranței pentru toți participanții la trafic.
Sistemul oferă, de asemenea, o reacție rapidă la incidente și prioritizarea vehiculelor de urgență, contribuind la un oraș mai eficient și mai sustenabil.

Orașe mai puțin poluate datorită tehnologiei

Numeroase orașe din întreaga lume au adoptat deja soluții tehnologice pentru a reduce poluarea și congestia din trafic, oferind exemple de bune practici în gestionarea traficului urban.

Copenhaga, capitala Danemarcei, se află în fruntea mișcării globale pentru sustenabilitate, cu un obiectiv ambițios de a atinge neutralitatea carbonică până în 2025. Această promisiune reprezintă un pas semnificativ în transformarea orașului într-o capitală mai ecologică și mai prietenoasă cu mediul, iar inițiativele sale de smart city se concentrează pe problemele de mediu și pe reducerea impactului negativ al activităților urbane asupra climei.

Unul dintre pilonii centrali ai acestui angajament este promovarea tehnologiei vehiculelor electrice (EV). Copenhaga a creat o platformă centralizată care conectează semafoarele, punctele de încărcare pentru vehicule electrice și sistemele de contorizare inteligentă, ceea ce oferă o experiență mai eficientă și integrată pentru șoferii de vehicule electrice.

Acest sistem contribuie la o reducere semnificativă a emisiilor de carbon, încurajând totodată tranziția spre mobilitatea electrică și reducerea traficului.

Oslo, capitala Norvegiei, care se află și ea în plin proces de transformare tehnologică. Oslo implementează o serie de inițiative inteligente, cum ar fi testarea autobuzelor electrice, amenajarea de șantiere cu emisii zero și modernizarea clădirilor existente pentru a dezvolta sisteme de gestionare a deșeurilor și energie verde bazate pe economie circulară. Integrarea soluțiilor IoT și a tehnologiilor avansate în guvernarea orașului și gestionarea resurselor este esențială pentru succesul acestor inițiative.

Amsterdam, un alt exemplu de oraș inteligent, și-a început inițiativa smart city în 2009, iar de atunci a implementat sute de proiecte inovatoare. Revoluția în sistemul de transport al orașului permite acum partajarea datelor de trafic cu dezvoltatorii de aplicații, facilitând crearea de soluții inteligente pentru mobilitate. De asemenea, Amsterdam a introdus „roboți bărci” automate care livrează mărfuri pe canalele sale, reducând astfel traficul și poluarea.

Un alt lider global în implementarea tehnologiilor smart city este Singapore, unde inițiativa Smart Nation, lansată în 2014, a transformat complet modul în care orașul-stat răspunde nevoilor cetățenilor. Întrucât populația orașului îmbătrânește rapid, iar aplicația Smart Nation a fost dezvoltată ca o platformă unică pentru servicii guvernamentale și identitate digitală, facilitând accesul la informații și resurse pentru cetățeni.

În Statele Unite ale Americii, Washington DC își centrează inițiativa smart city pe utilizarea tehnologiei pentru a îmbunătăți calitatea vieții, a promova sustenabilitatea și a stimula progresul economic.

Proiecte precum iluminatul public inteligent, chioșcurile digitale și Wi-Fi gratuit în spațiile publice fac parte din strategia orașului de a crea un mediu urban mai echitabil și inovator. Washington dezvoltă, de asemenea, o platformă de partajare a datelor pentru a colecta și analiza eficient informațiile despre oraș, un pas esențial pentru managementul inteligent al resurselor.

Berlin, capitala Germaniei, este un alt exemplu de oraș inteligent care se concentrează pe sustenabilitate și eficiență energetică. Orașul implementează un sistem avansat de iluminat public economic și folosește date în timp real despre trafic și transportul public pentru a crea un sistem de mobilitate mai eficient.

Programul de bike-sharing din Berlin încurajează utilizarea mijloacelor de transport ecologice, sprijinind astfel obiectivul orașului de a atinge neutralitatea carbonică până în 2050.

Aceste exemple demonstrează cum orașele din întreaga lume adoptă tehnologii inteligente pentru a crea medii urbane mai sustenabile și mai eficiente. De la managementul traficului la energia verde și îmbunătățirea serviciilor pentru cetățeni, inițiativele smart city reprezintă viitorul sustenabilității urbane.

Jakarta a făcut o imbunătățire considerabilă a traficului care a devenit a posibilă datorită implementării unui sistem inteligent de semaforizare, bazat pe AI. Acest sistem ajustează automat durata semafoarelor în funcție de densitatea traficului. Când traficul este intens, semaforul verde apare mai repede, iar când circulația este fluidă, lumina roșie durează mai mult.

În Istanbul, un oraș cunoscut pentru traficul său extrem de aglomerat, autoritățile locale au implementat o platformă analitică bazată pe AI care permite evaluarea și optimizarea traficului rutier, gestionarea accidentelor și colectarea datelor în timp real. Astfel, deciziile pot fi luate rapid și eficient pentru a reduce aglomerația. În plus, studii realizate pe teren au arătat că tehnologiile AI și sistemele inteligente de gestionare a intersecțiilor pot reduce timpul de călătorie cu 23% doar la o singură intersecție, fără a fi necesară construcția unei infrastructuri noi.

Acest concept de „optimizare peste reconstrucție” este o dovadă clară a potențialului AI de a transforma drumurile orașelor într-un mod durabil.

Un alt exemplu notabil este Londra, care a introdus înca din 2003 o taxă de congestie pentru a reduce atât traficul, cât și poluarea, măsură care s-a dovedit eficientă, iar alte orașe, precum Los Angeles și Portland, se gândesc să adopte metode similare pentru a reduce emisiile de carbon.

Totuși, aceste scheme pot avea efect doar până la un anumit punct. Pentru a găși soluții sustenabile, este esențial să reutilizăm infrastructura existentă și să integrăm tehnologiile avansate, senzorii și sistemele inteligente de transport. Acestea ne oferă o înțelegere detaliată a tendințelor de călătorie și ne permit să optimizăm fluxul de trafic într-un mod eficient.

Adoptarea AI pentru gestionarea eficientă a traficului

Proiecte precum cel lansat de The Alan Turing Institute din Londra explorează modul în care AI poate face sistemele de gestionare a traficului mai dinamice și responsive. În Pittsburgh, un sistem adaptiv de control al traficului, dezvoltat de Carnegie Mellon University, a redus timpii de așteptare la intersecții cu până la 40% și emisiile de vehicule cu până la 20%.

Aceste sisteme de control al traficului de generație nouă, precum VivaCity’s Smart Junctions, folosesc senzori AI pentru a monitoriza în timp real toți utilizatorii drumurilor, de la mașini și autobuze până la pietoni și bicicliști. Datele colectate sunt analizate și folosite pentru a optimiza semaforizarea și fluxul de trafic pentru toate tipurile de participanți la trafic.

Viitorul mobilității sustenabile

AI și IoT oferă un potențial imens pentru a transforma traficul urban. Proiectele actuale și cercetările în acest domeniu arată că tehnologia poate reduce aglomerația, îmbunătăți calitatea aerului și face drumurile mai sigure și mai eficiente. Pe măsură ce aceste soluții sunt implementate la scară largă, viitorul mobilității sustenabile devine din ce în ce mai accesibil. De la reducerea emisiilor de carbon la creșterea eficienței transportului public și privat, AI și IoT reprezintă cheia unui viitor mai curat și mai puțin aglomerat.