Stiri Interne
Alexia Eram și Mario Fresh s-au despărțit după 8 ani? Cum a început povestea lor de dragoste
După opt ani de relație plină de momente intense, Alexia Eram și Mario Fresh ar fi ales să se despartă discret, lăsând în urmă o poveste de dragoste ce părea de neclintit. Iată cum a început povestea lor!
Alexia Eram și Mario Fresh s-au despărțit după 8 ani? Cum a început povestea lor de dragoste
Alexia Eram și Mario Fresh formau, deja de 8 ani, unul dintre cele mai stabile cupluri din lumea mondenă. Povestea lor s-ar fi încheiat însă, fără scandaluri, iar cei doi și-au urmat fiecare propriul drum.
Vezi această postare pe Instagram
Potrivit presei, despărțirea a avut loc la o lună după ce au sărbătorit opt ani de relație, pe 30 iulie. Surse apropiate susțin că decizia s-a luat pe cale amiabilă, fără tensiuni. După separare, Alexia a ales să plece din țară, vizitându-și bunicii și implicându-se în diverse proiecte de PR. Asta în timp ce Mario a rămas concentrat pe cariera sa muzicală, la București.
Melodia de „rămas bun” a lui Mario
La scurt timp după despărțire, Mario Fresh a lansat o melodie emoționantă. „Nu plânge” pare a fi un tribut adus relației lor. Versurile piesei, încărcate de nostalgie și durere, fac aluzie la legătura puternică pe care cei doi au avut-o.
Vezi această postare pe Instagram
Începuturile poveștii lor de dragoste
Alexia și Mario s-au cunoscut pe când ea avea doar 15 ani, la petrecerea ei aniversară. Ca o surpriză pregătită de părinții ei, Andreea Esca și Alexandre Eram, Mario a cântat la eveniment. La un an după aceea, cei doi s-au reîntâlnit întâmplător la studioul lui Alex Velea. De atunci, au rămas împreună, devenind un cuplu admirat de întreaga generație tânără.
„Sunt recunoscătoare că am reușit să rămânem împreună. În ciuda tuturor provocărilor”, spunea Alexia, într-un interviu.
Vezi această postare pe Instagram
De-a lungul relației, cei doi au discutat despre viitorul lor împreună și despre căsătorie. La acel moment, Alexia mărturisea că și-ar dori să îmbrace rochia de mireasă într-o zi. Totuși, considera că sunt încă tineri și că nu simt presiunea de a face acest pas.
În prezent, Mario își dedică timpul proiectelor muzicale, în timp ce Alexia se bucură de o scurtă perioadă petrecută în afara țării, la Paris. Cei doi se află acum pe drumuri separate, iar timpul va decide dacă această despărțire va fi una definitivă sau nu.