Connect with us

Stiri Interne

Fetele de la Amadeus, rasfatate cu cadouri la concertul din Maroc! Au primit bijuterii, cani de lut si le-au cantat africanilor in romaneste!

Fetele de la Amadeus au sustinut un recital in Maroc, la invitatia reprezentantilor unei cunoscute companii imobiliare. Acolo au primit cadou bijuterii, esarfe si cani de lut traditionale, dupa ce le-au cantat africanilor inclusiv in romaneste!

Publicat

pe

Amadeus-Maroc-4

Talentatele artiste din trupa Amadeus au sustinut un recital exceptional in Maroc, la invitatia reprezentantilor unei cunoscute companii imobiliare. In timpul concertului ce a avut loc in Casablanca, trupa a interpretat atat piese internationale, cat si, la cererea marocanilor, piese romanesti, precum cea a Mihaelei Runceanu, „Fericirea are chipul tau”.

Deplasarea in Maroc le-a oferit ocazia frumoaselor artiste de a descoperi cultura nord-africana si a simti pe propria piele stilul de viata al localnicilor.

Amadeus-Maroc-1

Astfel, s-au plimba prin bazar, au cumparat obiecte si vestimentatii traditionale marocane, s-au plimbat pe plaja, incercand apa rece a Oceanului Atlantic, si s-au delectat cu delicioasa bucatarie locala.

Amadeus-Maroc-7

„Evenimentul a avut loc in centrul orasului Casablanca si a inclus si un vernisaj. Cei care ne-au invitat ne-au rugat sa interpretam si piese in limba romana, in special ‘Fericirea are chipul tau’, pe care au ascultat-o pe canalul nostru de Youtube. A doua zi dupa concert am vizitat moscheea Hassan II, ne-am plimbat prin bazar si pe plaja Oceanului Atlantic. Acolo ne-am descaltat si am testat apa rece si inspumata. Ne-au impresionat cel mai mult oamenii acolo. Sunt foarte calzi, extrem de politicosi si pozitivi. Ne-am simtit absolut minunat. Intr-una dintre seri am fost invitati de unul dintre organizatori pentru a lua cina la el acasa alaturi de familia sa. Sunt extrem de ospitalieri, de altfel ne-au si spus ca marocanii sunt considerati cel mai ospitalier popor din Africa. Sotia lui ne-a gatit specialitati locale extrem de gustoase. Ne-am indragostit de mancarea marocana. La plecare nu stiau ce cadouri sa ne faca, sa avem amintiri din Maroc. Ne-au oferit esarfe, accesorii specifice, bijuterii, farfurii pictate si cani frumoase din lut”, declara Andreea Runceanu.

Advertisement

Plecarea din Maroc a fost insa plina de peripetii. Si asta deoarece artistele au pierdut avionul, ajungand la aeroport mult prea tarziu, din pricina traficului infernal.

Amadeus-Maroc-2

“Am pierdut avionul la intoarcere din cauza traficului infiorator. Am facut de trei ori mai mult pe drumul spre aeroport decat estimasera organizatorii. Am prins si trei accidente pe autostrada si era si ultima zi de scoala din trimestru, zi de sarbatoare, iar mai toata lumea pleca in vacanta. Am alergat nebuneste prin aeroport, ca in filme, si tot am pierdut cursa”, povesteste Patricia Cimpoiasu.

Amadeus-Maroc-3

Concertul din Maroc completeaza lista bogata a spectacolelor de peste hotare sustinute de trupa Amadeus. Artistele sunt invitate sa concerteze in toate colturile lumii, la evenimente prestigioase, multumita talentului si a muzicii lor, la care rezoneaza publicul de pe orice meridian.

Amadeus-Maroc-5 Amadeus-Maroc-6

Advertisement
Advertisement
Adaugă comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *