Stiri Interne
Anca Serea divorțează de Adi Sînă? Ce spune vedeta despre zvonuri!
În ultimele zile, în mediul online au circulat numeroase speculații privind o posibilă despărțire între Anca Serea și Adi Sînă, după ce fanii au observat că cei doi au apărut mai rar împreună pe rețelele sociale.

Anca Serea divorțează de Adi Sînă? Ce spune vedeta despre zvonuri!
Zvonurile au fost alimentate și de diverse comentarii apărute pe internet, însă vedeta a ținut să lămurească situația și să pună capăt speculațiilor.
Anca Serea a declarat că informațiile privind un eventual divorț nu sunt adevărate și că relația sa cu artistul este una solidă, în ciuda programului încărcat al acestuia.
„S-a interpretat ceva nu neapărat greșit, dar nu chiar adevărat. Noi suntem foarte stabili și uniți, noi nu ne abținem nici măcar în public (n.r. glumește), dar nu mă mai deranjează. Am încredere în el, îi admir munca, pentru mine este un model de perseverență și de ambiție. Mă mândresc că poate să se bucure de cariera lui, mai ales că va împlini 50 de ani în curând, că se bucură de succes, el fiind o persoană extrem de muncitoare”, a declarat Anca pentru Cancan.ro.

Vedeta a recunoscut că, de-a lungul anilor, au existat momente în care și-ar fi dorit să petreacă mai mult timp alături de soțul ei, însă consideră că maturizarea relației a fost cheia echilibrului dintre ei.
„Da, de-a lungul anilor pot să zic că poate eram un pic supărată că mi-ar fi plăcut să petrecem mai mult timp împreună. Suntem un cuplu normal, cu bune și mai puțin bune, dar ne-am maturizat foarte mult și asta cred că este cel mai important. Avem 16 ani de relație”, a spus Anca Serea pentru Cancan.ro.
Nu este pentru prima dată când cei doi sunt ținta unor zvonuri privind despărțirea. În trecut, atât Anca Serea, cât și Adi Sînă au recunoscut că au avut perioade dificile și certuri serioase, însă au reușit de fiecare dată să depășească momentele tensionate. Vedeta declara în urmă cu ceva timp că, deși au existat discuții despre divorț în momentele de criză, dragostea și dorința de a rămâne împreună au fost mai puternice.

Întrebată despre planurile pentru această vară, Anca Serea a dezvăluit că familia se pregătește pentru o etapă importantă: plecarea fiicei sale, Sarah, la studii în Italia.
„Ne pregătim ca Sarah să plece în străinătate, în Italia, mergem în vacanțe, așteptăm să se termine școala, nimic spectaculos pentru că Adi muncește foarte mult. Eu voi călători mai mult cu copiii, dar vine și el din când în când atunci când poate”, a declarat vedeta pentru Cancan.ro.

