Cinenews
Anul nou care n-a fost, marele câștigător la Premiile Gopo 2025. Lista completă a premiilor
La cea mai importantă gală dedicată filmului românesc, Premiile Gopo 2025, un titlu a acaparat atenția tuturor. Este vorba despre producția Anul nou care n-a fost, premiată la nouă categorii. Iată în continuare lista completă a premiilor decernate ieri la Teatrul Național.
Anul nou care n-a fost, marele câștigător la Premiile Gopo 2025. Lista completă a premiilor
Anul Nou care n-a fost a fost marele câștigător al Galei Premiilor Gopo 2025. Evenimentul a avut loc marți seară, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. Pelicula a primit 9 premii, după ce fusese nominalizată la 13 categorii.
Trofeul pentru cel mai bun lungmetraj a fost înmânat de actrița Rodica Mandache. Regizorul și producătorul filmului, Bogdan Mureșanu, a urcat pe scenă vizibil emoționat. „Mulțumesc unei echipe extraordinare!”, a spus el.
Vezi această postare pe Instagram
Bogdan Mureșanu, regizorul serii
Mureșanu a plecat acasă și cu premiile pentru cea mai bună regie și cel mai bun scenariu. El a declarat că încă se simte „un om al textului parașutat în lumea imaginii”. Cu acest film, și-a confirmat locul în rândul marilor creatori ai cinematografiei românești.
Actorii principali, recompensați
Vezi această postare pe Instagram
Adrian Văncică a fost ales cel mai bun actor în rol principal pentru interpretarea lui Gelu.
Vezi această postare pe Instagram
Partenera sa din film, Nicoleta Hâncu, a primit trofeul pentru cea mai bună actriță în rol principal. „E important că putem să ne facem meseria liberi”, a spus ea în discursul său.
Alte premii importante
Vezi această postare pe Instagram
Ciprian Chiricheș a fost desemnat cel mai bun actor în rol secundar pentru „Săptămâna Mare”.
Vezi această postare pe Instagram
La categoria feminină, premiul a revenit Alinei Berzunțeanu pentru „Trei kilometri până la capătul lumii”.
Decorurile, machiajul, sunetul, montajul și imaginea au fost alte categorii unde „Anul Nou care n-a fost” a dominat.
Premii pentru întreaga activitate
Regizorul Dan Pița a fost omagiat pentru o carieră impresionantă. A lipsit de la gală, dar a transmis un mesaj emoționant: „Pe Gopo e bine să-l ții aproape. Îți învață multe.” Claudiu Bleonț și Anda Onesa au vorbit cu respect și emoție despre colaborările lor cu Pița.
Vezi această postare pe Instagram
Actrița Ioana Pavelescu a primit premiul pentru întreaga carieră. L-a primit din mâna regizorului Laurențiu Damian. „Îmi iubesc meseria până la deznădejde”, a spus ea.
Vezi această postare pe Instagram
Florin Mihăilescu, maestru al imaginii, a fost de asemenea premiat pentru activitatea sa. A colaborat cu cei mai importanți regizori români din ultimele decenii.
Mesaje cu impact social
Vezi această postare pe Instagram
Filmul @Tiktok_Cowboy, semnat de Anastaseu Ștefan, a câștigat premiul pentru cel mai bun scurtmetraj de ficțiune. Regizorul, primul cineast trans premiat cu un Gopo, a transmis un mesaj puternic despre solidaritate, diversitate și drepturile omului.
Lista completă a câștigătorilor
• Cel mai bun lungmetraj: „Anul Nou care n-a fost”
• Cea mai bună regie: Bogdan Mureșanu
• Cel mai bun scenariu: Bogdan Mureșanu
• Cel mai bun actor: Adrian Văncică
• Cea mai bună actriță: Nicoleta Hâncu
• Cel mai bun actor în rol secundar: Ciprian Chiricheș
• Cea mai bună actriță în rol secundar: Alina Berzunțeanu
• Cel mai bun montaj: Vanja Kovačević și Mircea Lăcătuș
• Cea mai bună imagine: Andrei Butică
• Cele mai bune decoruri: Iulia și Victor Fulicea
• Cel mai bun machiaj și coafură: Iulia Roșeanu și Domnica Bodogan
• Cel mai bun sunet: Sebastian Zsemlye
• Cea mai bună muzică originală: Marius Leftărache și Nikita Dembinski
• Cele mai bune costume: Viorica Petrovici
• Cel mai bun film de debut: „Anul Nou care n-a fost”
• Cel mai bun film documentar: „Alice ON & OFF”
• Tânără speranță: Ciprian Chiujdea
• Cel mai bun scurtmetraj ficțiune: „@Tiktok_Cowboy”
• Cel mai bun scurtmetraj animație: „White Noise”
• Cel mai bun film european: „The Zone of Interest”
• Premiul Publicului: „Buzz House The Movie”