Stiri Interne
Audiență prima ediție X Factor din 2025
Debutul noului sezon X Factor de pe Antena 1 a atras atenția telespectatorilor, însă nu a reușit să urce pe primul loc în topul audiențelor. Emisiunea s-a clasat pe poziția a doua pe toate segmentele de public, fiind depășită de Pro TV. Iată detalii!
Audiență prima ediție X Factor din 2025
Noul sezon X Factor a venit cu o serie de schimbări menite să atragă atenția publicului. Juriul emisiunii este compus din Delia, Ștefan Bănică, Puya și Marius Moga. De asemenea, prezentatorii Răzvan și Dani au fost înlocuiți de Mihai Morar și Adelina Chivu în noul sezon.
Pentru prima dată, show-ul X Factor a fost mutat din grila de toamnă în cea de primăvară. O decizie care a surprins publicul. Cu toate aceste schimbări, show-ul nu a reușit să depășească Pro TV, care a dominat audiențele duminică seară.
Ce audiențe au înregistrat posturile tv duminica seară
Pe plan național, X Factor a avut o medie de 760.000 de telespectatori, clasând Antena 1 pe locul al doilea. Liderul serii a fost Pro TV, cu aproape 1,2 milioane de telespectatori. Aceștia au urmărit filmele „În siguranță” cu Jason Statham și „Hitman’s Bodyguard 2: Nevasta asasinului”. Kanal D a ocupat locul al treilea, cu puțin peste 700.000 de telespectatori.
Vezi această postare pe Instagram
În mediul urban, talent show-ul a atras 540.000 de telespectatori, rămânând tot pe locul doi. Pro TV a continuat să domine cu o audiență de 623.000 de persoane. Digi Sport 1, care a transmis meciul de Liga 1 dintre UTA și FCSB (0-1), a înregistrat o medie de 264.000 de telespectatori, ocupând locul al patrulea.
Vezi această postare pe Instagram
Pe segmentul comercial urban (21-54 de ani), Antena 1 a avut o medie de 211.000 de telespectatori, cu un rating de 4,6%. Pro TV a fost lider și pe acest segment, scrie paginademedia.ro. Postul tv a avut cu o treime mai mulți telespectatori decât Antena 1, cu o medie de 312.000.