Connect with us

Stiri Interne

Audiențe TV. La ce s-au uitat românii de 1 Decembrie

Parada militară de Ziua Națională a dominat audiențele TV și în acest an, fiind cel mai urmărit program al zilei. Pro TV a condus topurile pe toate intervalele importante, în timp ce posturile de știri au obținut cifre ridicate datorită transmisiunilor dedicate evenimentului.

Publicat

pe

Audiențe TV. La ce s-au uitat românii de 1 Decembrie

Ca în fiecare an, românii au urmărit în număr mare parada militară organizată de 1 Decembrie. Evenimentul a fost difuzat simultan de posturi generaliste și de știri, acoperind întreg intervalul de la ora 11.00 la 12.00.

TVR 1 a fost broadcasterul oficial, iar parada a mai fost preluată de Pro TV, Antena 1, Kanal D2, Prima TV și principalele televiziuni de știri: România TV, Antena 3 CNN, Realitatea Plus, Digi24, TVR Info, Prima News, B1 TV și Euronews.

Opt dintre primele zece televiziuni ale zilei au transmis parada, scre paginademedia.ro. Pro TV a fost lider, cu aproape 900.000 de telespectatori la nivel național. Pe locul al doilea s-a situat România TV, cu peste 633.000 de persoane în fața televizoarelor.

Posturi precum B1 TV, Prima TV, Kanal D2, Prima News sau Euronews nu au intrat în top zece, având audiențe modeste în ziua de sărbătoare.

Topul televiziunilor în timpul paradei – nivel național

Pe intervalul 11.00 – 12.00, audiențele au arătat astfel:

• Pro TV – 894.000
• România TV – 633.000
• Antena 1 – 600.000
• Antena 3 CNN – 479.000
• Kanal D – 405.000
• TVR 1 – 281.000
• Realitatea Plus – 274.000
• Digi24 – 148.000
• TVR Info – 62.000
• Antena Stars – 51.000

Audiențele în mediul urban și comercial

În mediul urban, Pro TV a avut aproape jumătate de milion de telespectatori. Antena 1 și România TV au completat podiumul. În clasamentul pe publicul comercial, Pro TV a condus autoritar, cu 198.000 de persoane între 21 și 54 de ani.

Urban (11.00 – 12.00):

• Pro TV – 492.000
• Antena 1 – 336.000
• România TV – 330.000
• Antena 3 CNN – 304.000
• TVR 1 – 182.000

Comercial (11.00 – 12.00):

• Pro TV – 198.000
• Antena 1 – 155.000
• Kanal D – 76.000
• Antena 3 CNN – 60.000
• Digi24 – 58.000

Pro TV, lider absolut de Ziua Națională

Ziua de 1 Decembrie a coincis cu aniversarea a 30 de ani de la prima emisie Pro TV. Postul a marcat evenimentul prin ediții speciale, documentare și programe dedicate sărbătorii naționale. De la primele ore ale dimineții și până târziu în noapte, Pro TV a ocupat prima poziție în clasamentele de audiență.

Ediția specială a Știrilor Pro TV, difuzată între 06.57 și 13.57, a fost lider pe toate segmentele de public. În prima parte a zilei, postul a înregistrat 4,5 rating și 28,5% cotă de piață pe publicul comercial. Vârful a fost atins chiar în timpul paradei, cu un milion de telespectatori.

Programul „Zi de bine, România”, realizat în comun de Vorbește Lumea și La Măruță, a continuat trendul ascendent, cu 4,3 rating și 20% share. Seara, jurnalul prezentat de Andreea Esca a atras peste 1,6 milioane de persoane, confirmând poziția dominantă a postului.

Cum arată clasamentul audiențelor pentru întreaga zi

Pe intervalul 8.00 – 00.00, Pro TV s-a menținut pe primul loc la nivel național, urban și comercial.

Național:

• Pro TV – 938.000
• Antena 1 – 694.000
• Kanal D – 538.000
• România TV – 447.000

Urban:

• Pro TV – 524.000
• Antena 1 – 347.000
• România TV – 262.000
• Kanal D – 215.000

Comercial (21-54):

• Pro TV – 360.000
• Antena 1 – 226.000
• Kanal D – 150.000

Audiențe Chefi la cuțite vs. Masterchef. Ce preferă românii