Connect with us

ADPM Beauty

Avem șanse să tratăm pielea arsă de soare și deshidratată?

Avem șanse să tratăm pielea arsă de soare și deshidratată? 3 soluții de la medicul estetician Iancu Morad

Publicat

pe

Avem șanse să tratăm pielea arsă de soare și deshidratată? 3 soluții de la medicul estetician Iancu Morad

Expunerea la soare din timpul vacanţei de vară are, de multe ori, efecte nedorite la nivelul pielii noastre. Chiar şi dacă nu am suferit arsuri solare, din pricina expunerii prelungite la ultraviolete, pielea se deshidratează, poate avea pete pigmentare și un aspect îmbătrânit.

În cazul în care am petrecut multe ore la plajă și ne confruntăm acum cu astfel de probleme, există câteva soluții pe care le recomandă medicii esteticieni. Dr. Iancu Morad ne explică de ce avem pielea mai uscată la finalul verii, și la ce metode apelează în clinica sa pentru a ne recupera sănătatea pielii.

„Expunerea la soare duce la pierderea hidratării de la nivelul pielii, iar asta face ca tenul să arate și să se simtă foarte uscat. Radiațiile UV pot deteriora fibrelor de colagen și elastină din piele, ceea ce duce la pierderea elasticității și apariția ridurilor, liniilor fine și a pielii lăsate. Ultravioletele afectează în mod negativ bariera naturală de apărare a pielii, cea care are rolul de a menține un nivel constant al hidratării”, declară medicul chirurg estetician Iancu Morad.

De ce apar arsurile solare și cum le putem trata?

„Expunerea prelungită la radiațiile UVB poate cauza arsuri solare, care se manifestă prin roșeață, durere și inflamație a pielii. Arsurile solare pot varia de la ușoare la grave și pot crește riscul dezvoltării problemelor de piele pe termen lung. Pe moment ne putem confrunta cu roșeață, usturime și chiar bășici dureroase care, într-un final, duc la descuamarea pielii. Atunci când ne confruntăm cu aceste lucruri, primele lucruri pe care le putem face este să luăm un anti-inflamator, să aplicăm comprese reci și geluri cu aloe vera. Evităm produsele cu ingrediente ce ar putea irita și mai mult pielea, cum ar fi cele cu parfum sau alcool. De asemenea, să consumăm cât mai multă apă pentru a ne hidrata. În plus, obligatoriu nu ne mai expunem la soare cel puțin o perioadă, până când scăpăm de probleme”, spune medicul chirurg estetician Iancu Morad.

Advertisement

Cum putem preveni descuamarea pielii după arsurile solare?

„Este destul de dificil să prevenim acest efect neplăcut al expunerii excesive la soare, însă folosirea produselor cu factor ridicat de protecție solară și hidratarea intensă a pielii sunt esențiale în primă instanță. Nu decojim pielea în zonele afectate pentru că asta întârzie vindecarea și poate cauza infecții”, adaugă Dr. Iancu Morad

Cum hidratezi pielea după expunerea la soare?

„Recomand în primul rând efectuarea unor tratamente profesionale ce hidratează pielea în profunzime, înainte și după expunerea la soare. Simpla folosire a cremelor hidratante nu este suficientă pentru că aceste produse acționează doar la suprafață, nu pătrund în straturile adânci ale pielii. Sunt recomandate tratamentele profesionale, minim invazive ce acționează în profunzimea pielii.

Cu Dermapen obținem un efect de rejuvenare asupra fibrelor de colagen și elastină. Cu ajutorul unui dispozitiv cu microace fine introducem în piele un cocktail de vitamine, oligoelemente și acid hialuronic. Tratamentul este recomandat inclusiv pentru zone sensibile la nivel facial, în jurul ochilor, pentru conturul nasului sau al buzelor. Recomand la început 4-6 ședințe la interval de 3 săptămâni. Urmând apoi o ședință de întreținere o dată la câteva luni, astfel încât să avem apoi pielea perfectă pentru o lungă perioadă de timp.

Mezoterapia se realizează prin microinjecții cu substanțe active ce stimulează producția de colagen și elastină, precum și antioxidanți ce combat radicalii liberi. Tratamentul este nedureros și nu presupune timp de recuperare. Rezultatul este întotdeauna spectaculos, dar totodată natural.

Nu în ultimul rând, eficient este cel mai noi tramanent pe care l-am creat la clinica Luxury Aesthetics, Skin Booster ce oferă un boost de vitamine și acid hialuronic ce hidratează intens tenul.

Advertisement

În completare, putem folosi acasă creme pe bază de acid hialuronic, glicerină, ceramide și vitamina E”, explică medicul chirurg estetician Iancu Morad.

Continuăm să folosim protecție solară și după vacanță?

„Folosirea cremelor cu factor de protecție este foarte importantă, indiferent de anotimp, fie că avem pielea bronzată sau nu. Folosim produse cu factor de protecție cel puțin 30, ideal 50+”, încheie medicul chirurg estetician Iancu Morad.

Advertisement
Adaugă comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *