Connect with us

Stiri externe

Backstage Victoria’s Secret 2025. Ce nu s-a văzut în show

În culisele show-ului Victoria’s Secret 2025, desfășurat la Steiner Studios din Brooklyn, magia a început cu mult înainte ca modelele să pășească pe podium. În spatele strălucirii au stat ore întregi de muncă, o echipă de artiști de top și o nouă viziune despre frumusețe – mai naturală, mai diversă, dar la fel de spectaculoasă.

Publicat

pe

Backstage Victoria’s Secret 2025. Ce nu s-a văzut în show

Anul acesta, show-ul Victoria’s Secret a adus în prim-plan o combinație perfectă între senzualitatea clasică și rafinamentul modern. Sub coordonarea stilistului de celebrități Jawara Wauchope și a legendarului make-up artist Dame Pat McGrath, modelele au strălucit într-un look ce a reinterpretat ideea de „bombshell”.

„Am vrut să readucem părul acela voluminos, sexy, dar într-o variantă actuală – cu texturi lucioase, fluide și multă mișcare”, a explicat Jawara.

În colaborare cu Adam Selman, directorul creativ executiv Victoria’s Secret, echipa a găsit echilibrul între glamourul anilor de glorie ai show-ului și o estetică adaptată vremurilor actuale.

Părul îngerilor Victoria’s Secret a fost, ca de obicei, o declarație în sine. De la bucle lejere și lucioase până la onduleuri ușor neglijente. Fiecare model a avut o coafură care i-a subliniat trăsăturile și personalitatea.

„Nu am vrut ca toate fetele să arate la fel. Am introdus texturi diferite – de la păr creț până la păr drept, wavy, sau chiar păr cu un aspect ușor aspru. Asta înseamnă frumusețe adevărată”, a spus Wauchope.

Pentru volum și suplețe, s-au folosit extensii True and Pure, sprayul Surf Salt Spray și serul Infusion de la Bumble and Bumble. Printre modelele care au trecut prin mâinile echipei s-au numărat vedete consacrate precum Adriana Lima, Alessandra Ambrosio și Imaan Hammam. Totodată, și noi apariții ca Suni Lee, Angel Reese și Quen Blackwell.

Machiajul: luminozitate și naturalețe

Machiajul semnat de Pat McGrath a reprezentat o celebrare a pielii sănătoase și radiante.

„Adam și-a dorit ca fetele să strălucească, dar să rămână ele însele”, a declarat McGrath din culise.

Rutina de machiaj a început cu Divine Skin Essence și Hydrating Glow Cream. Urmate de fondul de ten Skin Fetish: Sublime Perfection, pentru acel efect de „piele scăldată în lumină”. Zonele de sub ochi au fost fixate cu pudra de estompare, iar obrajii au primit un strop de culoare cu Divine Cream Blush: Legendary Glow.

Pentru priviri intense, McGrath a folosit creionul PermaGel Ultra Glide în nuanța BLK Coffee și farduri din noua paletă Gilded Nirvana: Mega Eyeshadow. Accentul a fost pus pe nuanțele sidefate de Moonlit Mauve. Buzele au fost conturate cu Legendary Longwear Lip Liner și completate de glossul Lust: Earth Angel, pentru un finish strălucitor și senzual.

Atmosfera din backstage

În spatele reflectoarelor și camerelor de filmat, atmosfera a fost una electrizantă.

Modelele au râs, s-au îmbrățișat și s-au susținut reciproc înainte de a urca pe podium.

„E uimitor cum toate fetele prind viață când se văd în oglindă, gata de show”, a spus Pat McGrath zâmbind.

Cum a fost la show-ul Victoria’s Secret 2025

Adaugă comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *