Stiri externe
Balconul regal de la Palatul Buckingham se poate vizita, pentru prima oară în istorie!
Palatul Buckingham este reședința din Londra a monarhului britanic și a fost în centrul multor evenimente regale istorice. Locația își deschide, pentru prima oară porțile, către o zonă emblematică.
Balconul regal de la Palatul Buckingham se poate vizita, pentru prima oară în istorie!
De acum, vizitatorii de la Palatul Buckingham vor putea accesa faimoasa Sala Centru. Este vorba despre încăperea care se deschide spre celebrul balcon regal.
Începând de luni, 15 iulie 2024, vizitatorii Palatului Buckingham vor avea privilegiul de a intra în Sala Centru. Recent restaurată, aceasta reprezintă locul unde familia regală se reunește înainte de aparițiile publice de pe balcon. Este o premieră istorică, aprobată de Majestatea Sa Regele Charles.
În cadrul noului tur ghidat al aripii de est a Palatului, turiștii vor putea admira aceeași priveliște asupra pieței pe care o vede familia regală de la balcon.
Sala centrală, bogat decorată, include tapet din mătase imperială chinezească din secolul al XVIII-lea. Acesta i-a fost oferit Reginei Victoria de către împăratul Guangxu al Chinei, pentru a marca Jubileul de diamant în 1897.
Balconul a fost utilizat pentru prima dată în timpul domniei Reginei Victoria, în 1851, pentru a saluta trupele care plecau la Războiul Crimeei. Și, apoi, la întoarcerea lor. Acum, vizitatorii Palatului Buckimgham vor putea trăi o mică parte din aceste momente istorice.