Connect with us

Stiri externe

Ben Affleck și Jennifer Lopez, din nou împreună. Iată imaginile!

Jennifer Lopez și Ben Affleck au fost surprinși împreună, zâmbind și schimbând gesturi tandre pe covorul roșu al premierei filmului „Kiss of the Spider Woman”. Deși abia au divorțat, cei doi par foarte apropiați. Momentul a stârnit imediat reacții în presa internațională și printre fanii care speră la o împăcare spectaculoasă.

Publicat

pe

Ben Affleck și Jennifer Lopez, din nou împreună. Iată imaginile!

Luni seară, la New York, Jennifer Lopez a strălucit la premiera noului său film, musicalul „Kiss of the Spider Woman”.

Evenimentul a atras numeroase vedete, însă toate privirile au fost îndreptate spre apariția neașteptată a lui Ben Affleck.

Actorul a venit să o susțină pe fosta sa soție, iar momentul a devenit rapid viral.

Chiar dacă cei doi și-au oficializat divorțul cu doar câteva luni în urmă, atmosfera dintre ei a fost departe de una tensionată. Dimpotrivă, Ben și Jennifer au fost surprinși râzând, schimbând priviri calde și acceptând să pozeze împreună pentru fotografi.

Chimie și tandrețe pe covorul roșu

Publicul a fost uimit să vadă gesturi de afecțiune între cei doi, care păreau din nou un cuplu unit. Deși nu mai poartă verighete și nu mai locuiesc împreună, chimie există încă între Jennifer Lopez și Ben Affleck.

Reporterii au remarcat cum actorul i-a făcut complimente fostei sale soții, iar JLo i-a zâmbit vizibil emoționată.

„Ben era relaxat, zâmbitor și atent la fiecare mișcare a ei. Jennifer părea încântată să-l aibă aproape”, au relatat surse apropiate evenimentului. Gesturile discrete, privirile complice și apropierea lor fizică au alimentat imediat speculațiile despre o posibilă împăcare.

Filmul care i-a adus din nou împreună

Ben Affleck nu a venit întâmplător la premieră. Compania Artists Equity, fondată de el împreună cu Matt Damon, a coprodus filmul „Kiss of the Spider Woman”. Musicalul, bazat pe romanul lui Manuel Puig și pe spectacolul de pe Broadway, este unul dintre cele mai așteptate titluri ale toamnei.

Affleck a explicat într-un interviu pentru Extra că a fost profund impresionat de munca și dedicarea lui Lopez.

„A muncit enorm. Poți vedea toate talentele ei în acest film. Este incredibilă și face totul la un nivel uimitor”, a declarat actorul, lăudând-o în mod public.

Jennifer Lopez i-a întors complimentele, mulțumindu-i pentru sprijinul oferit și pentru implicarea în proiect. „Acest film nu ar fi existat fără Ben și fără Artists Equity”, a spus artista, vizibil emoționată.

Dragoste sau doar marketing?

Gesturile lor afectuoase au ridicat întrebări: sunt din nou împreună sau doar s-au lăsat purtați de atmosferă? Mulți fani cred că între ei mai există sentimente, în timp ce alții consideră că este doar o strategie de promovare pentru film.

„Kiss of the Spider Woman” va fi lansat oficial pe 10 octombrie.

Secretul lui Jennifer Lopez. Bea asta în fiecare dimineață