Stiri externe
Brigitte Macron joacă în serialul Emily in Paris
Brigitte Macron, Prima Doamnă a Franței, va avea o apariție specială în cel de-al patrulea sezon al serialului de succes Emily in Paris. Aceasta va apărea într-un episod ce va fi difuzat pe Netflix azi, 12 septembrie. Propunerea de a juca în serial a fost făcută încă din 2022.
Brigitte Macron joacă în serialul Emily in Paris
Ideea ca Brigitte Macron să joace în serial a fost discutată acum doi ani. Atunci, Prima Doamnă i-a primit la Palatul Élysée pe actrița Lily Collins și pe Darren Star, creatorul producției.
„A fost o onoare să o cunosc pe soția președintelui Emmanuel Macron,” a declarat Lily Collins pentru revista Elle.
Brigitte Macron, fostă profesoară de teatru, a acceptat cu entuziasm invitația de a apărea într-unul dintre episoadele serialului.
Deși prezența lui Brigitte Macron în serial a fost pregătită încă din 2022, filmările au necesitat un plan amănunțit. Totul astfel încât scena în care ea apare să fie integrată armonios în poveste.
Potrivit apropiaților Prima Doamna a Franței s-a arătat foarte încântată de această oportunitate.
Nu este pentru prima dată când Prima Doamnă joacă într-un serial. În 2018, ea a avut o apariție scurtă în seria de comedie franceză Vestiaires. De asemenea, în prezent, există un film biografic despre viața ei în lucru.
Totodată, Brigitte Macron a fost mereu implicată în acțiuni caritabile și a militat împotriva bullying-ului în școli. Un subiect abordat și de Lily Collins în timpul întâlnirii lor.
Astfel, noul sezon al serialului Emily in Paris aduce o surpriză pentru fani. Le oferă tuturor șansa de a o vedea pe Prima Doamnă a Franței într-un context inedit.