Connect with us

News

Cabral, despre BAC-ul dezastruos: „In copil este si oglinda parintelui!”

Rezultatele dezastruoase de la BAC-ul de anul acesta a starnit reactii si in randul vedetelor. Cabral, cunoscut pentru postarile sale pline de atitudine de pe blogul personal, invinovateste si parintii copiilor care nu le acorda atentia cuvenita.

Publicat

pe

Cabral sustine ca, in cazul lui, desi nu i-a placut scoala, a trecut cu bine peste examene multumita insistentei profesorilor si atentiei pe care a avut-o din partea parintilor sai.

Vedeta ACASA spune ca, atat timp cat profesorii au salarii atat de mici, ei nu pot vi invinovatiti 100% pentru dezastrul intalmplat anul acesta la examenele de BAC.

„Eu am urat scoala din toata inima mea de copil! Nu mi-au placut decat cateva materii, si astea datorita profesorilor pe care am avut norocul sa-i am. Am chiulit cat am putut de mult, am invatat cat de putin s-a putut, am facut cat de multe tampenii am putut sa fac.

Dar cand spun “cat am putut de mult” nu era vorba de putinta mea ci de cat ma lasau ai mei. Pentru ca parintii mei, oricat de ocupati ar fi fost, isi faceau timp atat pentru un drum la scoala cat si pentru ciomageala ulterioara.

Unde vreau sa ajung? Vorbind despre situatia catastrofala dezvaluita de BAC-ul lui 2011, oricat ar purta din vina sistemul, profesorii sau curentii ascendenti din Dobrogea, vina este purtata si de parinti.

Si spun asta ca absolvent de scoala generala si de liceu… cu forta. Daca era dupa mine cred ca stabileam un nou record negativ, primul elev care a luat “0″ (zero) pe linie la toate examenele. Dar n-a fost dupa mine, slava Domnului! Ca la multi ani dupa ce-am terminat liceul am ales sa fac o facultate, si-apoi si un master, alea au fost deciziile mele.

Dar, daca in generala si la liceu n-am fost de zero, ci de 6, 7 sau 8, a fost datorita parintilor mei. Tata era dispecer la o companie comunista de transport, muncea 24 cu 48, dar cand venea mort de oboseala acasa ma lua la rost si-mi cerea caietele, spre disperarea mea.

De mama ce sa mai zic… era economista si venea acasa dupa 10 ore de stat cu nasu-n cifre doar pentru a mai sta cu retardul de mine inca vreo 3, sa nu ramana chiulangiul in urma. La chimie nu se pricepeau niciunul, dar aveam un prieten de familie, Bogdan, pe capul caruia ma trimiteau ca sa inteleg ce vrea domnu’ Mendelev de la mine.

Daca am luat BAC-ul va zic sincer, in afara de cei cativa profesori care au stiut cum sa traga de noi si sa ne miste din nesimtirea caracteristica varstei… ei bine, asta s-a intamplat si datorita parintilor nostri. Care ne-au explicat, ne-au laudat sau ne-au dojenit, ne-au certat, ba chiar ne-au si ciomagit sanatos…

Fara sa intru in dispute legate de nivelul cerintelor BAC-ului de anul asta, fara sa invoc lipsa de interes a profesorilor (sa nu uitam ca noi am facut in asa fel incat sa fie platiti cu 600-700 lei pe luna), fara alte dispute, eu va spun simplu: in copil este si oglinda parintelui”, scrie Cabral pe blogul sau.