ADPM Cool
Calendarul Pirelli sarbatoreste aniversarea de 50 de ani printr-o editie cu totul inedita
Calendarul Pirelli de anul acesta este unul cat se poate de special. Pe langa faptul ca a ajuns la aniversarea „varstei” de 50 de ani, calendarul lansat astazi pe piata este de fapt unul realizat in 1986 de regretatul Helmut Newton si care a fost tinut secret vreme de mai bine de aproape 30 de ani.
In mod normal, celebrele calendare Pirelli prezinta fotografii senzuale facute de fotografi tineri si talentati, imagini ce au de obicei in centru unele dintre cele mai cunoscute supermodele ale lumii.
Insa, pentru realizarea editiei aniversara de 50 de ani, prestigiosul brand a preferat sa caute in arhiva foto.
In loc sa organizeze o sedinta foto nou-nouta, Pirelli scoate pe piata un calendar nepublicat, ce dateaza din anul 1986, realizat de regretatul Helmut Newton.
Coincidenta este ca datele din calendarul realizat in 1986 sunt identice cu cele din 2014.
Calendarul a fost lansat ieri la Milano si prezinta imagini inedite cu modele precum Susie Bick, Betty Prado si Antonia Dell’Atte, cea care era candva muza lui Armani.
Fundatia Pirelli a restaurat 12 din fotografiile alb-negru ale lui Newton, realizate la Monaco Grand Prix in 1985 si in luxuriantele podgorii Podere Tereno din Chianti, Toscana.
Calendarul lui Newton a ramas secret vreme de aproape 30 de ani fiindca celebrul fotograf, care a decedat in anul 2004 intr-un tragic accident de masina, nu a reusit sa il termine atunci din motive personale, dupa cum au dezvaluit reprezentantii Pirelli.
Ca bonus, calendarul include 29 de imagini „behind the scenes”care prezinta proiectul lui Helmut Newton dintr-o alta perspectiva.
Fotografiile reflecta perfect pasiunea acestuia pentru sex appeal-ul feminin si formele voluptoase ale Evelor.
Mentinand traditia Pirelli, calendarele vor ajunge in posesia catorva clienti fideli si foarte importanti, precum casele regale, demnitari, ori investitori de seama.
Tot cu ocazia acestei aniversari, Pirelli va deschide o expozitie in cadrul careia vor putea fi admirate peste 160 de fotografii iconice, realizate de mai bine de 30 de fotografi. Expozitia se va deschide pe data de 23 noiembrie la Hangar Biocca din Milano si va putea fi vizitata pe tot parcursul weekend-ului.
Calendarul Pirelli a aparut pentru prima oara in anul 1964 si a luat nastere ca o tactica de marketing menita sa „gadile” orgoliul celor mai importanti clienti ai companiei.
De-a lungul celor 50 de ani, la realizarea acestor calendare au lucrat fotografi celebri, precum Richard Avedon, Peter Lindbergh, Bruce Weber, Mario Testino, Annie Leibovitz, Peter Beard, Mario Sorrenti si multi altii.
Cat despre supermodelele ce si-au etalat sex appeal-ul in paginile calendarelor, le amintim pe Kate Moss, Naomi Campbell, Gisele Bundchen, dar aceeasi onoare au avut-o si actrite precum Selma Blair, Penelope Cruz si Sophia Loren.






