Connect with us

Evenimente

Campionii la canotaj, momente de neuitat pentru copiii din medii vulnerabile, cu ocazia Inspiration Day 2025

Campionii României la canotaj au petrecut câteva ore de neuitat alături de zeci de copii din medii vulnerabile, aflaţi în grija Asociației „Ana și Copiii”, oferindu-le momente de inspirație şi bucurie. Acțiunea Inspiration Day, inițiată de Herbalife România și Federația Română de Canotaj, le-a oferit micuților un exemplu de determinare și motivație, demonstrându-le că munca, perseverența și încrederea în sine pot duce la împlinirea visurilor.

Publicat

pe

Campionii la canotaj, momente de neuitat pentru copiii din medii vulnerabile, cu ocazia Inspiration Day 2025

Copiii și tinerii aflați în grija centrului „Ana și Copiii” au avut ocazia să petreacă timp alături de mari sportivi ai României – Iuliana Buhuș, Magdalena Rusu, Amalia Bereș, Ciprian Tudosă, Ștefan Berariu și Roxana Anghel. A fost organizat un concurs la ergometru, în cadrul căruia copiii au avut ocazia să intre în atmosfera competițiilor și să își testeze forța și abilitățile sportive. Sub îndrumarea campionilor, aceștia s-au întrecut în probe de 200 de metri, iar cei mai rapizi au fost premiați.

Pentru sportivi, a fost o ocazie unică de a împărtăși cu cei mici nu doar tehnici de antrenament, ci și valori esențiale precum disciplina, munca în echipă și dorința de a reuși.

„Pentru noi, canotajul nu este un simplu sport, ci o lecție de viață. Ne dorim ca acești copii să înțeleagă că, indiferent de unde pornesc, pot ajunge departe dacă muncesc cu pasiune și perseverență”, a declarat Magdalena Rusu, campioană olimpică la canotaj.

„Sportul înseamnă mult mai mult decât performanță. Este despre încredere, respect, curaj și capacitatea de a depăși obstacole. Am văzut determinarea acestor copii și sunt convins că, indiferent de drumul pe care îl vor alege, vor reuși să își construiască un viitor frumos”, a declarat și Ciprian Tudosă, vicecampion olimpic.

La finalul zilei, copiii și sportivii s-au reunit la un atelier de creație, unde au confecționat felicitări personalizate, pentru a fi oferite de 1 și 8 martie.

Acțiunea s-a suprapus anul acesta cu aniversarea a 45 de ani de când a fost fondată compania Herbalife. În 1981, Mark Huges a înființat Herbalife pornind de la premisa că toți merităm o nutriție și stare de sănătate mai bună, iar această convingere continuă să fie în centrul misiunii companiei.

În ultimele patru decenii și jumătate, Herbalife a lansat produse pentru nutriție, susținute de știință, și care care ajută oamenii să obțină echilibrul corect între o alimentație sănătoasă și un stil de viață sănătos și activ. Peste 150 de sportivi campioni din peste 40 de sporturi, de la Cristiano Ronaldo, la LA Galaxy sau Atlético de Madrid Femenino, ating performanța sportivă cu ajutorul Herbalife.

În paralel, compania se implică, prin intermediul Herbalife Family Foundation (HFF), sprijinirii nutriției, educației și inițiativelor de wellness pentru copii și comunități defavorizate. Anul trecut a donat peste 1 milion de dolari către 32 de organizații nonprofit din Europa și Africa. În România, fundația a donat în 2024 30.000 de dolari către Asociația „Ana și Copiii” pentru a le oferi copiilor mese nutritive, resurse educaționale și sprijin pentru un stil de viață sănătos.

„Herbalife aniversează 45 de ani de la înființare, patru decenii și jumătate în care ne-am concentrat pe promovarea unui stil de viață sănătos și activ. În contextul actual, cu rate alarmante de obezitate, creșterea costurilor pentru asistența medicală și un interes tot mai mare pentru prevenție și bunăstare, produsele și programele noastre reprezintă nu doar o soluție pentru consumatori, ci și o oportunitate de afacere pentru antreprenori în regim de vânzări directe. Inspiration Day este unul din proiectele de suflet ale noastre prin care ne dorim să oferim copiilor inspirație, motivație și convingerea că pot reuși, indiferent de provocările pe care le întâmpină în viață.

Sportul este un exemplu extraordinar de disciplină, muncă și perseverență, iar canotorii români sunt dovada vie că succesul se construiește prin efort constant și încredere în propriile forțe. Pentru Herbalife România este o onoare și o mare bucurie să putem contribui la dezvoltarea personală a copiilor din medii vulnerabile. Vrem să le arătăm că există oameni care cred în ei, care îi susțin și care îi încurajează să își urmeze visurile. Am văzut în ochii lor entuziasmul, determinarea și bucuria de a fi alături de acești campioni, iar asta ne confirmă că facem un lucru cu adevărat valoros”, a declarat Romeo Căzănescu, Country Director Herbalife România, Moldova, Ungaria și Bulgaria.

Herbalife România este partener al Federației Române de Canotaj de mai bine de 10 ani și se implică prin intermediul Herbalife Family Foundation, în mod constant, încă din 2017, prin strângere de fonduri și donații, în susținerea copiilor aflați în grija Asociației „Ana și Copiii”.

”Herbalife România este un partener de nădejde pentru noi și un prieten pentru copilașii din centrul nostru. Nu doar că ne susțin cu fonduri pentru alimentație, donații din partea lor și a distribuitorilor pentru amenajarea acestui centru și pentru plata utilităților, dar ne aduc și clipe de fericire prin aceste proiecte minunate. De Inspiration Day, copiii au avut parte de momente de maximă bucurie, au confecționat cu sportivii felicitări și au primit din partea lor sfaturi și cuvinte calde, de care au mare nevoie”, declară Mihaela Voivozeanu, Președinte Asociația Ana și Copiii.

Cu sprijinul Herbalife Family Foundation și implicarea constantă a Distribuitorilor Independenți Herbalife, Asociația „Ana și Copiii” a finalizat și inaugurat în 2023, cel mai mare Centru de Zi din România, dedicat copiilor aflaţi în dificultate, proveniţi din familii defavorizate.

Peste 200 de copii nevoiaşi beneficiază zi de zi de mese delicioase, ajutor la teme, rechizite, mentori, meditaţii, cursuri, tabere organizate gratuit, special pentru ei, şi nu în ultimul rând, se bucură de iubire, siguranţă şi stabilitate. Pe parcursul colaborării cu Asociația Ana și Copiii, HFF a donat peste 200.000 de dolari care au fost direcționați către alimentația copiilor.