Stiri externe
Când iese P. Diddy din închisoare. E mai devreme decât se aștepta
P. Diddy ar putea părăsi închisoarea mai devreme decât se estima inițial, după ce autoritățile au modificat data oficială a eliberării sale. Potrivit informațiilor publicate de Biroul Federal al Penitenciarelor din SUA, termenul a fost devansat cu mai bine de o lună. Magnatul muzicii, condamnat anul trecut la peste patru ani de închisoare într-un proces extrem de mediatizat, își ispășește pedeapsa într-un penitenciar federal din New Jersey.

Când iese P. Diddy din închisoare. E mai devreme decât se aștepta
Potrivit datelor publice ale Biroului Penitenciarelor din Statele Unite, P. Diddy ar urma să fie eliberat pe 25 aprilie 2028. Inițial, data stabilită pentru eliberare era 4 iunie 2028.
Schimbarea a atras atenția presei internaționale, mai ales că data eliberării fusese modificată de mai multe ori în ultimele luni. În decembrie, termenul fusese amânat din luna mai în iunie, iar ulterior a fost mutat din nou.
Potrivit publicației PEOPLE, actualizarea ar putea fi legată de calculul perioadei deja executate sau de aplicarea unor reduceri de pedeapsă prevăzute de sistemul penitenciar american.

Condamnarea după un proces extrem de mediatizat
Sean „Diddy” Combs, unul dintre cei mai influenți producători și antreprenori din industria muzicală americană, a fost condamnat vara trecută la 50 de luni de închisoare.
Decizia instanței a venit după un proces de amploare. P. Diddy a fost găsit vinovat pentru două capete de acuzare privind transportul unor persoane în scopuri legate de prostituție.

În același timp, Combs a fost achitat în cazul altor acuzații mult mai grave, precum trafic sexual și escrocherie. Dacă ar fi fost găsit vinovat și pentru aceste infracțiuni, pedeapsa ar fi putut fi mult mai severă. Exista riscul unei condamnări la zeci de ani de închisoare.
Procurorii cereau peste zece ani de detenție
În timpul procesului, procurorii au solicitat o pedeapsă mult mai dură. Ei au cerut instanței să îl condamne pe Sean „Diddy” Combs la peste un deceniu de închisoare. De cealaltă parte, avocații apărării au susținut că o condamnare de maximum 14 luni ar fi fost suficientă. Instanța a decis însă o pedeapsă intermediară de 50 de luni.

Înainte de pronunțarea sentinței, magnatul executase deja aproape un an de detenție într-o închisoare din New York. Asta după ce judecătorii au respins cererile sale repetate de eliberare pe cauțiune.
Unde își ispășește pedeapsa
În prezent, rapper-ul se află încarcerat la penitenciarul federal Fort Dix din statul New Jersey. Instituția este amplasată într-o bază militară și se află la aproximativ 65 de kilometri de orașul Philadelphia. Alegerea acestei locații nu a fost întâmplătoare.
Avocații artistului au solicitat în mod expres ca acesta să fie transferat la Fort Dix, argumentând că penitenciarul oferă programe specializate de reabilitare pentru dependența de droguri.

„Pentru a aborda problemele legate de abuzul de substanțe și pentru a maximiza vizitele familiei și eforturile de reabilitare, solicităm instanței să recomande Biroului Penitenciarelor ca domnul Combs să fie plasat la FCI Fort Dix”, a transmis instanței avocatul său, Teny Geragos.
De asemenea, proximitatea față de familie a fost un alt motiv invocat de echipa de apărare.

Cerere de grațiere, respinsă de Donald Trump
Potrivit informațiilor apărute în presa americană, Sean „Diddy” Combs ar fi încercat în repetate rânduri să obțină o grațiere prezidențială din partea lui Donald Trump.
Cei doi au avut în trecut o relație apropiată, însă aceasta s-a deteriorat în timpul campaniei electorale din 2016, când Trump a candidat pentru primul mandat de președinte al Statelor Unite.

Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Donald Trump a declarat că nu are nicio intenție să aprobe o eventuală cerere de grațiere venită din partea lui Combs.
Președintele american a spus că relația lor s-a rupt în urmă cu mai mulți ani și a afirmat că fostul mogul al industriei muzicale a făcut „declarații urâte” despre el în timpul acelei perioade.


