Connect with us

Stiri Interne

Când încep înscrierile pentru Eurovision 2023

România se pregătește deja pentru Eurovision 2023! Ediția de anul viitor va avea loc în luna mai în Marea Britanie, după ce concursul a fost câștigat de Ucraina. Iată când încep înscrierile pentru Selecția Națională!

Publicat

pe

Când încep înscrierile pentru Eurovision 2023

România se pregătește deja intens pentru Eurovision 2023. Înscrierile pentru Selecția Națională încep chiar luni, 14 noiembrie. Următoarea ediție Eurovision se va desfășura în luna mai la Liverpool (Marea Britanie). Din cauza invaziei rusești, Ucraina, țara care a câștigat ediția din 2022 a celebrei competiții muzicale, nu o poate găzdui pe următoarea.

Compozitorii care doresc să înscrie piese pentru Selecția Națională Eurovision o pot face până pe 11 decembrie. Este necesar ca piesele să fie originale și în primă audiție.

Noutatea este că, anul acesta, piesa câștigătoare va fi desemnată exclusiv prin votul publicului.

Un alt lucru inedit este că piesele pot fi înscrise cu sau fără interpret. Dacă melodia nu are interpret, acesta va fi propus de echipa Eurovision România. Ales, bineînțeles, de comun acord cu compozitorul.

După încheierea perioadei de înscriere, 12 piese finaliste vor fi alese de un juriu de specialitate. Câștigătorul va fi desemnat în urma unui show programat pentru 11 februarie 2023 la TVR.

Toate informaţiile cu privire la înscriere sunt disponibile în Regulamentul Selecţiei Naţionale, care poate fi accesat pe site-ul oficial: https://eurovision.tvr.ro/2023/regulament.html.