Stiri Interne
Când încep X Factor și Power Couple la Antena 1
Anul 2025 vine cu două dintre cele mai așteptate emisiuni de la Antena 1: X Factor și Power Couple. Ambele show-uri revin cu sezoane spectaculoase, noi provocări și surprize pregătite pentru telespectatori. Descoperiți când încep și ce aduc nou edițiile din acest an.
Când încep X Factor și Power Couple la Antena 1
Sezonul 2025 al emisiunii X Factor va debuta pe 26 ianuarie. Show-ul va fi difuzat în fiecare duminică, de la ora 20:00, pe Antena 1. Noul sezon promite să fie cel mai impresionant de până acum, cu un decor complet schimbat și un spectacol vizual care va încânta telespectatorii.
Cei patru jurați – Delia, Ștefan Bănică Jr., Puya și Marius Moga – sunt gata să caute talente unice. Experiența lor vastă le permite să vadă dincolo de simplele abilități vocale și să pună accent pe emoție, autenticitate și pasiune.
Vezi această postare pe Instagram
Noutatea acestui sezon este și prezența Adelinei Chivu și a lui Mihai Morar în rolurile de prezentatori. Ei vor aduce poveștile emoționante ale concurenților mai aproape de public.
Când începe Power Couple, sezonul 2
Power Couple revine pe micile ecrane cu cel de-al doilea sezon începând de luni, 13 ianuarie, la ora 20:30. Dani Oțil, gazda emisiunii, promite o competiție mai intensă, mai emoționantă și plină de momente imprevizibile. Show-ul va fi difuzat de trei ori pe săptămână, în zilele de luni, marți și miercuri.
Vezi această postare pe Instagram
Noul sezon aduce în competiție nouă cupluri de vedete:
Leonard și Monica Doroftei
Diana Bulimar și Radu Dumitrache
DOC și Anca Munteanu
Radu și Alexandra Bucălae
Bella Santiago și Nicu Grigore
Giulia și Vlad Huidu
Robert Tudor și Elena
Andrei și Andra Stoica
Theo Zeciu și Cesima Nechifor
Fiecare etapă a competiției include trei tipuri de probe:
1. Probele individuale pentru femei, în care partenerii decid cât să investească.
2. Probele pentru bărbați, unde deciziile financiare aparțin femeilor.
3. Provocările de cuplu, care testează legătura dintre parteneri.
Probele pierdute duc la scăderea sumelor investite, iar la finalul fiecărei săptămâni două cupluri sunt propuse spre eliminare. Cei care rămân în competiție își păstrează câștigurile, dar relațiile lor sunt supuse constant testului încrederii.