Cinenews
Care este povestea filmului Fjord, marele câștigător de la Cannes
Cristian Mungiu a obținut cea mai importantă distincție a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul Fjord a cucerit Palme d’Or la ediția cu numărul 79 și a este una dintre cele mai apreciate producții ale anului. Inspirată din situații reale, pelicula spune o poveste tensionată despre credință, familie și ciocnirea dintre valorile tradiționale și societatea occidentală modernă.

Care este povestea filmului Fjord, marele câștigător de la Cannes
Sâmbătă seară, Cristian Mungiu a reușit o performanță rar întâlnită în cinematografia mondială. Regizorul român a fost recompensat cu Palme d’Or pentru filmul „Fjord”. Nu este prima oară când câștigă această distincție importantă. În 2007, Mungiu obținea același premiu cu „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”. A fost, de altfel, filmul care a adus României primul Palme d’Or din istorie.
Doar zece regizori au mai reușit, de-a lungul istoriei festivalului, să câștige de două ori trofeul suprem. Performanța îl așază alături de nume importante din cinematografia mondială precum Francis Ford Coppola, Emir Kusturica sau Michael Haneke.
Fjord, favorit încă de la primele proiecții

Succesul filmului nu a fost o surpriză totală pentru cei care au urmărit competiția de la Cannes. Încă din primele zile ale festivalului, Fjord a atras atenția criticilor și a început să fie menționat printre marile favorite.
Înainte de gala finală, producția acumulase deja patru premii importante oferite de organizațiile partenere ale festivalului. Este vorba despre Premiul François Chalais, Prix de la Citoyenneté, Premiul Juriului Ecumenic și Premiul FIPRESCI.
Povestea emoționantă a filmului Fjord
La baza filmului stau mai multe întâmplări reale petrecute în ultimii ani. Cristian Mungiu a transformat aceste episoade într-o dramă intensă despre diferențele culturale și conflictele care apar atunci când două lumi foarte diferite încearcă să conviețuiască.

Povestea urmărește familia Gheorghiu. O familie de evanghelici români extrem de religioși decide să se stabilească într-un mic oraș din Norvegia, aflat la marginea unui fiord.
Personajul principal este Mihai, interpretat de Sebastian Stan. Acesta joacă rolul unui inginer aeronautic român căsătorit cu Lisbet, personaj interpretat de Renate Reinsve.
După mutarea în Norvegia, Mihai încearcă să se adapteze noii vieți. El își caută locul în familia extinsă a soției și ajunge să lucreze într-o comunitate evanghelică locală.

Familia își crește copiii respectând reguli stricte și principii religioase ferme. La început, integrarea pare să funcționeze. Comunitatea îi primește cu deschidere, iar autoritățile nu par să aibă rezerve.
Însă echilibrul se rupe în momentul în care o profesoară observă urme de vânătăi pe corpul uneia dintre fete. Din acel moment, povestea capătă o direcție dramatică. Totul se transformă într-o confruntare puternică între două sisteme de valori diferite.
Filmul aduce în prim-plan teme precum educația, credința, limitele autorității parentale și ideea de libertate individuală.
Un film care te pune pe gânduri

Una dintre observațiile făcute frecvent de criticii internaționali este faptul că Mungiu refuză să transforme filmul într-o poveste cu personaje bune și rele.
Regizorul păstrează ambiguitatea morală și lasă publicului libertatea de a judeca situațiile prezentate. Spectatorii sunt puși în fața unor întrebări dificile și nu primesc răspunsuri clare sau confortabile.
Cristian Mungiu construiește o atmosferă apăsătoare și tensionată, în care adevărul pare să se schimbe constant în funcție de punctul de vedere al fiecărui personaj.

Mesajul transmis de Cristian Mungiu după victoria de la Cannes
„Acest film este un mesaj pentru toleranţă, pentru incluziune, pentru empatie. Sunt cuvinte frumoase pe care le iubim cu toţii, dar trebuie să le punem în practică mai des”, a declarat Cristian Mungiu pe scena Festivalului de la Cannes.
Regizorul a vorbit și despre lumea în care trăim și despre moștenirea pe care generațiile actuale o lasă copiilor.

„Starea lumii de astăzi nu este cea mai bună. Nu sunt foarte mândru de ceea ce le lăsăm moștenire copiilor noștri. Înainte de a le cere lor să schimbe ceva, cred că schimbarea trebuie să înceapă de la noi”, a spus cineastul.

