Stiri externe
Ce actori au refuzat să joace în filmul Barbie
Barbie a fost de departe cel mai așteptat film al verii, iar în prezent se bucură de un succes extraordinar și încasări uriașe. Iată însă ce actori de la Hollywood au refuzat să facă parte din acest proiect!
Ce actori au refuzat să joace în filmul Barbie
La scurt timp după lansarea oficială, Barbie a devenit cel mai de succes film al anului în Statele Unite și Canada. Anunțul a fost făcut public chiar de distribuitorul Warner Bros. Producția a obținut încasări record de peste 155 de milioane de dolari doar în primul weekend.
Margot Robbie și Ryan Gosling sunt actorii care dau viață, pe marele ecran, păpușilor Barbie și Ken. Asta cu siguranță le-a crescut gradul de popularitate și, în consecință, valoarea pe piața cinematografică. Sunt însă actori care au refuzat, din diverse motive, să facă parte din acest proiect. Iată în continuare câteva exemple!
Amy Schumer
Înainte ca proiectul să ajungă în mâinile regizoarei Greta Gerwig, Sony angajase o altă echipă pentru realizarea unui film Barbie. Amy Schumer ar fi trebuit să joace rolul principal. Actrița a refuzat însă, motivând că are un program mult prea încărcat. Recent, ea a dezvăluit că nu acesta fusese motivul real al refuzului, ci diferențele de viziune.
Anne Hathaway
După refuzul lui Amy Schumer, producătorii au semnat cu Anne Hathaway. Nici această colaborare nu s-a concretizat însă, motivele fiind necunoscute.
Gal Gadot
Greta Gerwig și-ar fi dorit ca Gal Gadot să joace rolul principal din filmul Barbie. Chiar și Margot Robbie, care face parte și din echipa de producție, a declarat că Gal Gadot ar fi fost cea mai potrivită pentru acest rol. Din păcate, celelalte proiecte în care este implicată nu i-au permis acesteia să accepte rolul.
Saoirse Ronan
Actrița ar fi trebuit să bifeze o apariție surpriză în film. Aceasta filma însă în acea perioadă în Scoția pentru proiectul The Outrun, astfel că nu a putut onora invitația.
Timothée Chalamet
Greta Gerwig și-ar fi dorit ca el să fie parte din acest proiect. Și în cazul său, programul extrem de aglomerat și proiectele în care era implicat nu i-au permis să accepte rolul din film.
Dan Levy
Dan a fost luat în calcul pentru a juca rolul lui Ken. El nu a putut însă din cauză că ar fi trebuit să stea trei luni la Londra, pe parcursul filmărilor, iar programul nu i-a permis.
Jonathan Groff
El a fost luat în calcul pentru rolul Alan, rol în care Michael Cera a fost distribuit într-un final.