Stiri Interne
Ce dietă ține Nadia Comăneci. Arată perfect la 63 de ani
Nadia Comăneci impresionează nu doar prin cariera extraordinară în sport, ci și prin forma fizică de invidiat pe care o afișează la 63 de ani. Secretul ei? Un stil de viață echilibrat, bazat pe mișcare și o dietă bine gândită. Iată cum arată meniul zilnic al legendarei gimnaste!
Ce dietă ține Nadia Comăneci. Arată perfect la 63 de ani
Pentru Nadia Comăneci, sportul rămâne o parte esențială a vieții de zi cu zi. Aceasta se mișcă zilnic între 30 și 40 de minute. Indiferent unde se află, legendara gimnastă găsește mereu o soluție pentru a-și respecta rutina.
„Chiar și când sunt plecată, caut să mă mișc. Dacă hotelul nu are sală de sport, improvizez în cameră. Este important să fac ceva în fiecare zi,” a declarat ea.
Micul dejun – cea mai importantă masă
Nadia începe dimineața cu un suc proaspăt de portocale și o cafea cu lapte. Micul dejun este o masă echilibrată, care include un iaurt, un ou fiert și toast cu șuncă de curcan. Pentru ea, această combinație oferă energie și nutrienți esențiali.
„Micul dejun este foarte important. Îmi oferă energie pentru întreaga zi și mă ajută să rămân concentrată,” spune Nadia.
Dieta de seară și gustările
Cina este la fel de atent aleasă. Această masă constă de obicei în pește, salate și avocado, alături de multe fructe. Deși evită deserturile, Nadia recunoaște că își permite, uneori, o mică plăcere. „Beau o bere sau două la cină. Uneori gust o bucată mică de ciocolată,” adaugă gimnasta.
În schimb, cartofii prăjiți și pastele lipsesc complet din dieta ei. „Încerc să mănânc deștept și să evit alimentele care nu-mi oferă nutrienți de calitate,” explică ea conform Fanatik.ro.
Nadia Comăneci nu este doar o legendă a gimnasticii, ci și un exemplu de disciplină și echilibru. Este prima gimnastă din lume care a primit nota perfectă de 10 la Jocurile Olimpice, câștigătoare a cinci medalii de aur olimpic și primul sportiv român inclus în International Gymnastics Hall of Fame.