Stiri externe
Ce este vasculita, boala autoimună de care suferă Ashton Kutcher
Ashton Kutcher a șocat pe toată lumea atunci când a dezvăluit că suferă de o boală autoimună rară denumită vasculită. Actorul a dezvăluit că aproape a rămas fără vedere, auz și echilibru. Iată cum se manifestă această afecțiune.
Ce este vasculita, boala autoimună de care suferă Ashton Kutcher
În urmă cu aproximativ doi ani, Ashton Kutcher a fost diagnosticat cu o boală rară autoimună. Este vorba despre vasculită, o afecțiune care s-a manifestat cu simptome groaznice. Însuși actorul a povestit calvarul prin care a trecut. Spune că, în prezent, se simte norocos că e încă în viață.
„În urmă cu doi ani, am avut această formă ciudată, super rară de vasculită, care mi-a distrus vederea, auzul și echilibrul”, a declarat el într-un episod din seria “Running Wild with Bear Grylls: The Challenge”.
Episoadele grele pe care le-a traversat l-au făcut să aprecieze cu adevărat viața și lucrurile aparent banale pe care de multe ori uităm să le apreciem.
Vezi această postare pe Instagram
„Nu apreciezi cu adevărat până când nu dispar, până când nu spui: ‘Nu știu dacă voi putea să mai văd vreodată, nu știu dacă voi mai putea auzi vreodată. Nu știu dacă voi mai putea merge vreodată’”, a adăugat el.
Vezi această postare pe Instagram
Din fericire, Ashton Kutcher a reușit să învingă această boală și acum se simte mult mai bine. Cu toate astea, a declarat că auzul nu i-a revenit complet.
Vasculita este o boală autoimună rară ce provoacă inflamarea vaselor de sânge. În consecință, fluxul sanguin este limitat, iar asta afectează organele interne.