Cinenews
Ce filme noi se lansează pe Netflix în aprilie 2023
Abonații Netflix așteaptă, lună de lună, noutățile care se lansează pe platforma de streaming, una dintre cele mai populare la nivel mondial. Iată ce filme și seriale noi se lansează în aprilie 2023!
Ce filme noi se lansează pe Netflix în aprilie 2023
Aproximativ jumătate de milion de români au în prezent abonament la Netflix, conform statisticilor. Cu toții așteaptă de fiecare dată, cu nerăbdare, noile lansări de pe platforma de streaming.
Iată că și luna aprilie 2023 vine cu o mulțime de noutăți pentru ei. Fanii filmelor românești vor fi bucuroși să afle că luna aceasta vor putea vedea patru producții autohtone noi.
Comedia Pup-o, mă! 3 este deja disponibilă din data de 1 aprilie. Din distribuție fac parte Cosmin Seleşi, Alin Panc şi Cătălina Jojo Grama.
Filmul Taximetriștii, cu Alexandru Ion, Monica Bîrlădeanu, Andi Vasluianu, Maria Popistaşu, va putea fi urmărit din 12 aprilie.
Apoi, pe 15 aprilie, se lansează pe Netflix filmul Fără Prelungiri, o producție cu Răzvan Vasilescu, Magda Catone și Anca Sigartău.
Cel de-al patrulea film românesc ce apare pe Netflix la sfârșitul lunii, pe 25 aprilie, este Oameni de treabă. Vasile Muraru și Anghel Damian fac parte din distribuție.
De azi, ultilizatorii platformei pot urmări BEEF, un serial de comedie neagră despre care se preconizează că va avea succes.
Producția Transatlantic este inspirată de povestea adevărată a lui Varian Fry, Mary Jayne Gold și a organizației Emergency Rescue Committee, care își riscă viețile pentru a ajuta peste 2000 de refugiați în Marsilia, în 1940.
Pasionații de muzică pot urmări deja documentarul Lewis Capaldi: How I’m Feeling Now. Acesta descrie parcursul artistului de la adolescent cu o piesă virală până la statutul de star pop nominalizat la Grammy.
Sursa: paginadeseriale.ro