Stiri externe
Ce nu știai despre The White Lotus, sezonul 3
The White Lotus, sezonul 3, fost cel mai discutat serial al lunii. Fanii au devorat fiecare episod, iar teoriile despre final încă circulă în mediul online. Însă ce s-a întâmplat în culise este la fel de fascinant precum povestea prezentată pe micul ecran.
Ce nu știai despre The White Lotus, sezonul 3
Planul inițial era ca sezonul 3 să fie filmat în Japonia. Showrunnerul Mike White a explicat că are amintiri neplăcute din timpul unei vizite în Thailanda. Acolo, a fost eliminat din The Amazing Race împreună cu tatăl său.
Thailanda oferea însă reduceri fiscale mai bune pentru producții de televiziune. În plus, se potrivea mai bine cu tema serialului decât Japonia.
„M-am apropiat de budism și Thailanda m-a ajutat să explorez ideea de identitate și dorință”, a spus White.
Schimbări de ultim moment în distribuție
Personajul Rick, interpretat acum de Walton Goggins, trebuia inițial să fie jucat de Woody Harrelson. Actorul a fost nevoit să renunțe din cauza programului încărcat.
O altă surpriză: Patrick Schwarzenegger aproape că nu a trecut de casting. Motivul? Producătorii nu voiau să-l includă în distribuțir doar pentru că e fiul lui Arnold.
„Ne temeam de asta, dar a fost prea bun ca să-l ignorăm”, a spus David Bernad, unul dintre producători.
Toți actorii au fost plătiți la fel
Serialul a fost gândit ca un efort de echipă. Nimeni nu a primit un salariu mai mare decât altcineva. Toți actorii au luat aproximativ 40.000 de dolari pe episod. Chiar și vedetele au dat probe pentru rolurile lor, iar ordinea din genericul de final este alfabetică.
Cum a fost ascunsă revenirea lui Greg
Una dintre cele mai mari surprize ale sezonului a fost întoarcerea lui Greg. Actorul Jon Gries a fost ascuns intenționat de ochii publicului. Nu a existat niciun anunț oficial, nicio fotografie. La un moment dat, a făcut 12 ore cu mașina între Phuket și Bangkok ca să nu fie văzut în aeroport.
„Spuneam că merg în Filipine să filmez pentru o rețea europeană”, a mărturisit actorul.
Povești tăiate la montaj
Sezonul 3 ar fi putut fi și mai nebunesc. O scenă de vis cu personaje fantastice și atmosferă în stil The Shining nu a mai fost inclusă.
„Era cu ladyboys, mingi de ping-pong și totul strălucea”, a spus actrița Leslie Bibb.
Mike White a confirmat: „A trebuit să fiu dur cu materialul. M-am cam lăsat purtat de val”.
Finalul, un mister chiar și pentru echipă
Pentru a păstra suspansul, au fost scrise mai multe finaluri false. Scripturile reale nu au fost distribuite. Doar actorii principali știau ce urma să se întâmple cu adevărat.
Un sezon special cu vedetele serialului?
Belinda s-a întors. Tanya a apărut în două sezoane. Iar Patrick Schwarzenegger spune că „a auzit zvonuri” despre un sezon „All Stars” al serialulii White Lotus. Mike White a spus că ar fi încântat de idee.
Sigur nu va exista un sezon de iarnă
Chiar dacă s-a luat în calcul o locație friguroasă, producătorii au respins rapid ideea. „Mike urăște frigul. N-avem nicio șansă să ajungem pe o pârtie”, a glumit Bernad.