ADPM Health
Ce pH ar trebui să aibă saliva noastră pentru a ne proteja dinții. Cum îl putem afla!
Saliva este un fluid esențial pentru sănătatea orală, având roluri multiple, de la hidratarea mucoaselor și a bolului alimentar până la protecția smalțului dentar. Unul dintre cele mai importante aspecte ale salivei este pH-ul, care influențează direct sănătatea dinților. Dar putem măsura acest pH? Și, mai ales, diferă el de la un om la altul? Medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, ne spune cum fluctuațiile pH-ului salivar pot influența apariția cariilor și a altor probleme dentare, care sunt factorii care îl modifică și cum putem menține echilibrul optim.
Ce pH ar trebui să aibă saliva noastră pentru a ne proteja dinții. Cum îl putem afla!
pH-ul salivar indică dacă saliva este acidă, neutră sau bazică. În mod ideal, acesta trebuie să se încadreze între 6,8 și 7,2 – un interval care permite remineralizarea smalțului dentar și previne apariția cariilor. Când pH-ul scade sub această valoare, saliva devine acidă, favorizând demineralizarea dinților și dezvoltarea bacteriilor patogene.
„Saliva este un fluid unic corporal care spală mucoasele intra orale, gâtul și laringele. Are un rol esențial în protejarea dinților, deoarece conține fosfați de calciu care ajută la remineralizare. Dacă pH-ul este optim, dinții se pot reface singuri după agresiunile zilnice. Însă, când saliva devine acidă, procesul de demineralizare ia amploare, ceea ce crește riscul de carii și de sensibilitate dentară”, declară medicul stomatolog Sorina Stroe.
Cum se poate măsura pH-ul salivar?
Există metode simple pentru a determina pH-ul salivar, precum testele cu benzi speciale, disponibile în farmacii. Aceste benzi își schimbă culoarea în funcție de aciditatea salivei și oferă un rezultat rapid. Măsurarea trebuie făcută dimineața, înainte de a mânca sau a bea lichide, pentru a obține un rezultat cât mai precis.
Factori care influențează pH-ul salivei
„Deși pH-ul salivar se menține, în mod normal, într-un interval optim, acesta poate varia semnificativ în funcție de mai mulți factori:
• Dieta – Consumul de alimente și băuturi acide (sucuri carbogazoase, citrice, cafea, alcool) poate scădea pH-ul, favorizând eroziunea dentară. Pe de altă parte, alimentele bogate în calciu și fosfor (lactate, legume verzi) contribuie la menținerea echilibrului.
• Fluxul salivar – Un adult produce între 0,5 și 2 litri de salivă pe zi, însă secreția scade semnificativ noaptea, moment în care bacteriile se pot înmulți necontrolat. De aceea, igiena orală de seară este esențială și nu trebuie neglijată.
• Boli sistemice – Afecțiuni precum diabetul sau bolile autoimune pot influența compoziția salivei și, implicit, pH-ul acesteia.
• Stresul și tulburările sistemului nervos vegetativ – Stresul cronic poate reduce fluxul salivar, determinând o creștere a acidității și favorizând apariția problemelor dentare.
• Locul de recoltare a salivei – Studiile au arătat că pH-ul variază în funcție de zona din cavitatea bucală. Cel mai mare pH se înregistrează la nivelul mucoasei jugale (interiorul obrazului), iar cel mai acid, la nivelul gingiilor”, adaugă Dr. Sorina Stroe (MG Dental).
Cum putem menține un pH optim?
„Pentru a preveni scăderea pH-ului și a proteja dinții, sunt recomandate câteva măsuri simple:
• Adoptarea unei diete echilibrate – Limitarea alimentelor acide și includerea în dieta zilnică a celor bogate în calciu și fosfor ajută la menținerea unui pH optim.
• Menținerea unei igiene orale riguroase – Periajul de două ori pe zi, utilizarea mijloacelor auxiliare de igienă orală (ex: dușul bucal) și clătirea cu apă de gură fără alcool contribuie la un pH echilibrat al salivei.
• Hidratarea corespunzătoare – Consumul de apă stimulează secreția salivară, ajutând la neutralizarea acizilor.
• Evitarea fumatului și a consumului excesiv de alcool – Aceste obiceiuri pot modifica compoziția salivei și pot crește aciditatea.
• Vizite regulate la medicul stomatolog – Controalele periodice permit identificarea timpurie a problemelor cauzate de un pH dezechilibrat”, declară medicul stomatolog Sorina Stroe.
În concluzie, pH-ul salivar joacă un rol foarte important în sănătatea orală și poate fi influențat de numeroși factori. Fiecare persoană poate avea variații individuale ale pH-ului salivar, însă menținerea acestuia într-un interval optim este esențială pentru prevenirea cariilor și a altor afecțiuni dentare.
„Un pH salivar echilibrat înseamnă dinți sănătoși și o protecție naturală împotriva cariilor. Printr-o igienă orală corectă, o dietă adecvată și controale stomatologice regulate, putem menține acest echilibru și ne putem bucura de o sănătate dentară optimă”, încheie medicul stomatolog Sorina Stroe (MG Dental).