Connect with us

Evenimente

Ce pretenții are Jennifer Lopez pentru concertul din București

Jennifer Lopez va urca pe scenă în Piața Constituției pe 27 iulie, iar pregătirile pentru show-ul de amploare sunt în toi. Artista vine cu cerințe clare, de la alimentație sănătoasă și decoruri Zen, până la cabine dotate tehnic la cel mai înalt nivel. Află ce solicitări a transmis organizatorilor.

Publicat

pe

Jennifer Lopez a cerut ca spațiul personal să fie decorat în stil Zen. Mobilierul trebuie să aibă nuanțe deschise, iar atmosfera să fie una calmă și relaxantă. Vedeta vrea să se poată destinde înainte de concert și în pauzele dintre momentele artistice. Printre cerințe se numără o oglindă de mari dimensiuni, o masă de masaj la discreție și un purificator de aer.

Cabine de top pentru întreaga echipă

Pentru ea și cei 16 dansatori ai săi, Jennifer Lopez a solicitat cabine utilate cu cele mai performante dotări tehnice. Organizatorii spun că fac tot posibilul pentru a răspunde acestor cerințe, considerate normale pentru un eveniment de asemenea anvergură.

Ce va mânca Jennifer Lopez la București

Artista este foarte atentă la stilul de viață. Ține la siluetă, la dietă și la alimentația sănătoasă. A cerut un meniu fără gluten, fără produse procesate și fără zahăr.

Printre alimentele menționate se numără kale, varză de Bruxelles, spanac și stevia, un îndulcitor natural. Întreaga echipă va primi mâncare cât mai fresh, cât mai naturală, dar și un meniu diversificat, bogat în alimente energizante.

Concertul face parte din festivalul Summer in the City

Pe 27 iulie, Jennifer Lopez va concerta în Piața Constituției din București, în cadrul ediției a treia a festivalului Summer in the City. Este cea de-a patra etapă a turneului său global, care începe pe 1 iulie în Antalya și continuă în mai multe orașe din Europa.

Organizatorii susțin că fac față cu brio cerințelor de ordin tehnic și logistic

„Cerințele lui Jennifer Lopez sunt unele firești, ale oricărui artist de talie internațională care își dorește un minimum de confort și atmosferă, translatată pe tot parcursul unui turneu global, încărcat de cultură și împrejurări”, a declarat Denise Sandulescu, CEO D&D East Entertainment.

JLo, prezentă la Formula 1 și la American Music Awards

Jennifer Lopez a fost prezentă în Arabia Saudită, unde a asistat la Marele Premiu de Formula 1. A vizitat paddock-ul echipei Ferrari, l-a cunoscut pe Charles Leclerc și s-a întâlnit cu Stefano Domenicali, CEO-ul Formulei 1.

Pe 26 mai, artista a fost invitată să prezinte o secțiune a American Music Awards. Organizatorii au spus că au ales-o pentru stilul ei iconic și energia de pe scenă.

„Suntem încântați că am invitat-o pe Jennifer Lopez să fie prezentatoarea ceremoniei American Music Awards. Talentul incredibil al lui J.Lo și prezența sa scenică incomparabilă o fac gazda ideală pentru acest show”, au declarat aceștia.

E oficial! Cât costă biletele la concertul lui Jennifer Lopez la București