Stiri externe
Ce s-a întâmplat în ultimii 35 de ani cu frații Menendez? Sunt tot mai aproape de eliberare!
Au trecut 35 de ani de când Lyle și Erik Menendez și-au ucis părinții, crimă care a șocat o lume întreagă. Cei doi frați au fost condamnați la închisoare pe viață, dar acum sunt tot mai aproape de a fi eliberați, datorită unor noi dovezi care sugerează abuzuri grave suferite în copilărie. Descoperă aici povestea lor!
Ce s-a întâmplat în ultimii 35 de ani cu frații Menendez? Sunt tot mai aproape de eliberare!
Pe 20 august 1989, Lyle și Erik Menendez și-au împușcat părinții, José și Kitty, în casa lor din Beverly Hills. Cei doi au susținut ulterior că motivul crimei a fost abuzul fizic, emoțional și sexual la care au fost supuși de tatăl lor. În ciuda acestei apărări, în martie 1996, frații au fost condamnați la închisoare pe viață. Fără posibilitatea eliberării condiționate.
De-a lungul anilor, cazul fraților Menendez a continuat să fascineze publicul, fiind explorat în diverse documentare și emisiuni TV.
În 2023, noi dovezi au ieșit la iveală. O scrisoare scrisă de Erik înainte de crimă. De asemenea, mărturia lui Roy Rosselló, fost membru al trupei Menudo, care susține că a fost și el abuzat sexual de José Menendez în anii ’80.
Avocații fraților au folosit aceste dovezi pentru a cere anularea condamnării.
În ciuda anilor petrecuți în închisoare, Lyle și Erik au încercat să își construiască o viață acolo.
După 20 de ani în care au fost încarcerați în penitenciare separate, frații s-au reunit în 2018.
Lyle a ales educația. El a obținut o diplomă de licență și a continuat cu un masterat. Erik s-a căsătorit și s-a dedicat artei și reformei în sistemul penitenciar.
Avocații lor continuă să lupte pentru un nou proces. Anul acesta, chiar și Kim Kardashian s-a implicat în susținerea eliberării lor. Ea a scris un eseu în care afirmă că frații nu au avut parte de un proces corect. Totodată, că societatea ar trebui să îi judece pe baza traumei pe care au trăit-o, nu doar pentru crima comisă.
Noul val de dovezi și sprijin public ar putea însemna o șansă de libertate pentru Lyle și Erik Menendez. Cu toate acestea, decizia finală rămâne în mâinile procurorilor.