Connect with us

ADPM Beauty

Ce se întâmplă cu pielea noastră odată cu trecerea de la iarnă la primăvară

Trecerea de la iarnă la primăvară aduce schimbări importante și la nivelul pielii. Temperaturile în creștere, variațiile de umiditate și expunerea tot mai mare la soare pot accentua deshidratarea, sensibilitatea sau aspectul tern al tenului după lunile reci. Medicul chirurg estetician Morad Iancu explică faptul că această perioadă este ideală pentru proceduri de revitalizare care ajută pielea să-și recapete hidratarea, elasticitatea și luminozitatea.

Publicat

pe

Ce se întâmplă cu pielea noastră odată cu trecerea de la iarnă la primăvară

Pielea este una dintre structurile organismului care reacționează cel mai rapid la modificările de mediu. Diferențele de temperatură, nivelul de umiditate și intensitatea radiațiilor solare influențează direct echilibrul cutanat.

În timpul iernii, frigul determină o scădere a circulației sangvine la nivelul pielii, iar producția naturală de sebum se reduce. În același timp, aerul uscat din încăperile încălzite contribuie la deshidratarea pielii și la deteriorarea barierei cutanate.

La început de primăvară, organismul începe să se adapteze treptat la temperaturi mai ridicate și la o expunere mai mare la lumină și soare, iar pielea trebuie să se recalibreze la aceste schimbări.

„Trecerea de la un anotimp la altul este o perioadă în care pielea are nevoie de adaptare. După lunile de iarnă, multe persoane observă că tenul este mai uscat, mai tern sau mai sensibil la început de primăvară. Acest lucru se întâmplă pentru că frigul și variațiile de temperatură afectează hidratarea și funcția de protecție a pielii”, declară medicul chirurg estetician Morad Iancu.

Ce schimbări observăm cel mai frecvent la nivelul pielii primăvara

La începutul primăverii, pacienții se confruntă frecvent cu câteva modificări specifice ale pielii, care apar ca urmare a sezonului rece.

„Una dintre cele mai comune probleme este deshidratarea. Chiar și persoanele cu ten gras pot observa că pielea devine mai uscată sau că apar zone descuamate. De asemenea, tenul își poate pierde luminozitatea și poate căpăta un aspect mai tern. Aceste schimbări sunt normale, pentru că iarna afectează hidratarea și procesele de regenerare ale pielii.

O altă schimbare frecventă este sensibilizarea pielii. Diferențele de temperatură dintre interior și exterior, precum și vântul sau poluarea pot face pielea mai reactivă, ceea ce duce la roșeață sau iritații.

În același timp, odată cu creșterea intensității radiațiilor UV, pot deveni mai vizibile petele pigmentare sau semnele de fotoîmbătrânire”, explică Dr. Morad Iancu (Luxury Aesthetics).

De ce primăvara este un moment bun pentru revitalizarea pielii

În această perioadă se recomandă proceduri de revitalizare a pielii, care ajută la refacerea nivelului de hidratare și la stimularea regenerării celulare.

„Primăvara este o perioadă foarte potrivită pentru tratamente care îmbunătățesc calitatea pielii. După lunile de iarnă, tenul are nevoie de hidratare profundă și de stimularea producției de colagen, pentru a-și recăpăta elasticitatea și aspectul sănătos”, explică medicul chirurg estetician Morad Iancu.

Proceduri care pot susține hidratarea și regenerarea pielii în această perioadă

Pentru a ajuta pielea să treacă mai ușor prin această perioadă de tranziție, pot fi utilizate proceduri minim invazive care stimulează hidratarea și regenerarea dermului.

„Tratamentele de tip Skin Booster ajută la refacerea nivelului de hidratare și la stimularea producției de colagen și elastină. Rezultatul constă într-un ten mai luminos, mai uniform și mai elastic.

De asemenea, terapiile moderne de regenerare, precum tratamentele cu polinucleotide, pot susține procesele naturale de reparare ale pielii. Polinucleotidele stimulează fibroblastele și contribuie la regenerarea țesuturilor, iar efectul apare treptat și ajută la îmbunătățirea calității pielii, mai ales în zonele sensibile.

O altă procedură utilizată pentru revitalizarea tenului este PRP, terapia cu plasmă proprie. Aceasta folosește factorii de creștere din sângele pacientului pentru a activa procesele naturale de regenerare ale pielii și poate îmbunătăți textura și aspectul general al tenului”, adaugă medicul chirurg estetician Morad Iancu.

Cum ne adaptăm rutina de îngrijire la noul sezon

Pe lângă procedurile estetice, perioada de primăvară este și un moment bun pentru ajustarea rutinei de îngrijire a pielii. Tenul are nevoie de produse care susțin hidratarea, dar care sunt mai ușoare decât cele utilizate în timpul iernii. În același timp, protecția solară devine esențială, deoarece radiațiile UV sunt din ce în ce mai intense.

„O rutină corectă de îngrijire, combinată cu proceduri de revitalizare atunci când este nevoie, poate ajuta pielea să se adapteze mai ușor schimbărilor de sezon. Astfel, tenul își poate recăpăta treptat luminozitatea și aspectul sănătos”, încheie Dr. Morad Iancu (Luxury Aesthetics).

Ce riști dacă îți injectezi botox sau acid hialuronic la un medic fără experiență