Connect with us

Stiri externe

Ce șefi de stat și regi au participat la priveghiul Reginei Elisabeta

Cu o seară înainte de funeraliile de stat, marii lideri ai lumii i-au adus un ultim omagiu Reginei Elisabeta a II-a participând la priveghiul de la Westminster Hall și scriind în cartea oficială de condoleanțe. Iată despre cine este vorba.

Publicat

pe

Ce șefi de stat și regi au participat la priveghiul Reginei Elisabeta

Funeraliile Reginei Elisabeta vor reprezenta una dintre cele mai mari adunări ale regalității și politicienilor găzduite în Marea Britanie de zeci de ani. Peste 500 de președinți de stat, demnitari și membri ai familiilor regale vor participa astăzi la înmormântare.

Duminică seara, la Palatul Buckingham, Regele Charles al III-lea și Regina Consoartă, Camilla, au găzduit o Recepție de Stat. Eveniment la care au participat toți demnitarii care au ajuns la Londra în cursul zilei de ieri.

Unii dintre ei au fost și la Westminster Hall, acolo unde sicriul Reginei a fost depus până astăzi. I-au adus un ultim omagiu Reginei Elisabeta și au scris în cartea de condoleanțe.

Joe Biden, Președintele Statelor Unite și-a făcut apariția la Westminster Hall. A fost văzut la balcon, ținând un moment de reculegere în timp ce privea catafalcul Reginei Elisabeta.

Același lucru s-a întâmplat și cu Brigitte și Emmanuel Macron, Președintele și Prima Doamnă a Franței.

Familia Regală a României a fost reprezentată la Recepția de Stat de la Palatul Buckingham de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și ASR Principele Radu.

Președintele Klaus Iohannis alături de Prima Doamnă, Carmen Iohannis, participă astăzi la funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta.

Regele Felipe și Regina Letizia a Spaniei au participat duminică seară la priveghiul Reginei.

De asemenea, au fost prezenți Regele Filip al Belgiei și Regina Mathilde.

Regina Silvia a Suediei a sosit la Palatul Buckingham împreună cu regele Carl al XVI-lea Gustav.

Nu au lipsit nici Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei și Regina Rania.