Stiri externe
Ce vom vedea în sezonul 6 al serialului The Crown
Sezonul cu numărul șase, ultimul din serialul The Crown de pe Netflix, va fi lansat cel mai probabil la finele acestui an. Iată ce se știe până acum despre finalul serialului care urmărește viața Familiei Regale din Marea Britanie și care se bucură de un foarte mare succes peste tot în lume!
Ce vom vedea în sezonul 6 al serialului The Crown
Fanii așteaptă cu mare nerăbdare lansarea unui nou sezon din serialul The Crown. Va fi sezonul cu numărul șase, cel care va încheia această serie de succes.
Când se va lansa ultimul sezon The Crown?
Netflix nu a anunțat încă o dată oficială de lansare. Luând în calcul sezoanele trecute, ar fi trebuit ca el să apară în luna noiembrie 2023. E important de știut însă că filmările pentru acest nou sezon au fost oprite pentru o perioadă după moartea Reginei Elisabeta a II-a. Din acest motiv, ultimul sezon ar putea fi lansat în decembrie 2023 sau chiar la începutul anului 2024.
Cine face parte din distribuție?
Imelda Staunton – Regina Elisabeta a II-a
Jonathan Pryce – Prințul Philip
Lesley Manville – Prințesa Margaret
Jonny Lee Miller – John Major
Dominic West – Charles, Prințul de Wales
Elizabeth Debicki – Diana, Prințesă de Wales
Marcia Warren – Regina Mamă
Olivia Williams – Camilla Parker Bowles
Claudia Harrison – Prințesa Anne
James Murray – Prințul Andrew
Khalid Abdalla – Dodi Fayed
Bertie Carvel – Tony Blair
Timothy Dalton – Peter Townsend
Rufus Kampa/Ed McVey – Prințul William
Meg Bellamy – Kate Middleton
Care este povestea sezonului 6?
Este sezonul în care va fi prezentată tragica moarte a Prințesei Diana. Nu momentul în sine, ci momentele premergătoare și perioada de după accident.
S-ar mai putea să vedem detalii despre nunta de aur a Reginei Elisabeta a II-a și Prințului Philip (1997), moartea Reginei Mame și a Prințesei Margaret (2022), Jubileul de Aur al Reginei (2002) și căsătoria Prințului Charles cu Camilla Parker (2005).