Stiri externe
Cei mai bogați oameni din lume în 2022. Mark Zuckerberg a ieșit din top!
Cine sunt cei mai bogați oameni din lume? Aceasta este întrebarea la care răspunde revista Forbes în fiecare an. Elon Musk i-a luat locul lui Jeff Bezos și este acum cel mai bogat om de pe planetă. Mark Zuckerberg, în schimb, a ieșit din acest top pentru prima oară după 7 ani!
Cei mai bogați oameni din lume în 2022. Mark Zuckerberg a ieșit din top!
Până anul acesta, Jeff Bezos a fost, timp de 4 ani consecutiv, cel mai bogat om al planetei. În 2022, locul lui a fost luat de Elon Musk.
CEO al companiilor Tesla și SpaceX, Elon Musk are în prezent o avere de 239.6 miliarde de dolari.
Pe locul 2 se situează Bernard Arnault, care anul trecut era al treilea cel mai bogat om. CEO-ul LVMH Moët Hennessy are o avere de 194.6 miliarde de dolari.
Poziția a treia a clasamentului realizat de Forbes este ocupată de Jeff Bezos. Fondatorul companiei Amazon deține o avere de 183.5 miliarde de dolari.
La fel ca în 2021, Bill Gates ocupă locul 4 al topului cu cei mai bogați oameni din lume. 132.2 miliarde de dolari însumează averea fondatorului Microsoft.
Adevărata noutate constă în faptul că Mark Zuckerberg a ieșit din acest top pentru prima oară după 7 ani! Averea lui este acum de „doar” 84.5 milioane de dolari. Asta după ce a pierdut peste 30 de milioane de dolari în doar două zile de tranzacționare.
Vezi în continuare care sunt cei mai bogați oameni din lume în 2022, conform revistei Forbes:
1. Elon Musk (CEO-ul Tesla și SpaceX) – 239.6 miliarde de dolari
2. Bernard Arnault (CEO-ul LVMH Moët Hennessy) – 194.6 miliarde de dolari
3. Jeff Bezos (fondatorul Amazon) – 183.5 miliarde de dolari
4. Bill Gates (fondatorul Microsoft) – 132.2 miliarde de dolari
5. Larry Page (cofondator Google) – 121 miliarde de dolari
6. Sergey Brin (cofondator Google) – 116.5 miliarde de dolari
7. Warren Buffet (CEO-ul Berkshire Hathaway) – 114 miliarde de dolari
8. Larry Ellison (cofondator și președinte al Oracle) – 112 miliarde de dolari
9. Steve Ballmer (fost CEO al Microsoft) – 97.4 miliarde de dolari
10. Gautam Adani (miliardar indian cu un portofoliu divers) – 91.3 miliarde de dolari