Connect with us

Stiri externe

Cel mai bogat influencer din lume s-a însurat în Caraibe. Imagini de la nunta lui Mr. Beast

Jimmy Donaldson, cunoscut drept Mr. Beast, s-a căsătorit cu partenera lui, Thea Booysen, în cadrul unei ceremonii restrânse organizate pe o insulă privată din Caraibe. Cel mai urmărit creator de conținut de pe YouTube a ales să își unească destinul cu aleasa inimii departe de ochii publicului.

Publicat

pe

Cel mai bogat influencer din lume s-a însurat în Caraibe. Imagini de la nunta lui Mr. Beast

Mr. Beast și Thea Booysen au spus „Da” pe Necker Island, o insulă privată din Caraibe, în prezența familiei și a celor mai apropiați prieteni. La eveniment au participat aproximativ 70 de invitați, iar petrecerea s-a întins pe parcursul mai multor zile.

Înaintea ceremoniei, invitații au luat parte la diverse activități recreative, precum snorkeling și kitesurfing. De asemenea, au avut ocazia să vadă și animalele care trăiesc pe insulă.

Mireasa a purtat o rochie realizată la comandă. Primul dans al mirilor a avut loc pe melodia „Die With a Smile”, interpretată de Lady Gaga și Bruno Mars.

A cerut-o în căsătorie de Revelion

Povestea de dragoste dintre Jimmy Donaldson și Thea Booysen a început în 2022, după ce s-au cunoscut în Africa de Sud. Trei ani mai târziu, în noaptea de Revelion, influencerul a cerut-o în căsătorie.

Deși sunt foarte cunoscuți în mediul online, cei doi au preferat întotdeauna să își țină viața personală departe de ochii publicului. Motiv pentru care și nunta a fost organizată într-un cadru restrâns.

Cu sute de milioane de abonați pe YouTube, Mr. Beast este în prezent cel mai urmărit creator de conținut din lume.

Ei sunt cei mai bogați influenceri din lume în 2026! Mr. Beast, pe locul 1