ADPM Beauty
Cele mai faimoase coafuri ale Prințesei Diana
Prințesa Diana va rămâne întotdeauna cunoscută drept „Prințesa Inimilor”, dar și un veritabil style icon. Iar dacă vorbim de stil, coafurile purtate de ea de-a lungul timpului pot reprezenta o sursă de inspirație. Iată aici câteva dintre cele mai faimoase coafuri ale Prințesei Diana.

Cele mai faimoase coafuri ale Prințesei Diana
Încă din anii 80, stilul Prințesei Diana reprezintă o sursă de inspirație pentru femeile din întreaga lume. La fel și coafurile ei emblematice. Nu a avut niciodată un păr lung. Dar coafurile curate, elegante și clasice o prindeau de minune. Sunt genul de coafuri ce nu se demodează odată cu trecerea anilor, astfel că ar putea fi purtate cu succes și astăzi.
1981 – Ziua în care Prințesa Diana și Prințul Charles și-au anunțat public logodna.
1981 – La nunta cu Prințul Charles, Diana a purtat un breton mai bine definit, coroniță și un voal impresionant.
1983 – Prințesa Diana purta adesea pălării care îi completau perfect ținutele și i se potriveau de minune.
1984 – A fost anul în care Prințesa și-a lăsat părul să crească mai mult decât de obicei.
1984 – Și tocmai pentru că părul ei era mai lung, iat-o aici cu el prins în agrafe. Imagine surprinsă la un eveniment caritabil din Londra.
1984 – Același an, aceeași Prințesa Diana, o frumoasă coafură cu bucle în stilul Old Hollywood.
1984 – Spre finalul anului, Diana a revenit din nou la părul scurt cu care ne obișnuise deja.
1985 – Iat-o aici purtând o tiara, La Scala Opera House din Milano.
1986 – Diana și-a accesorizat coafura cu flori exotice cu ocazia unei vizite în Thailanda.
1986 – De această dată într-o vizită oficială în Japonia, Prințesa Diana purta o bentiță cu diamante și safire.
1988 – O coafură cu volum și vârfurile spre exterior a ales Diana cu ocazia unei cine oficiale la Elysee Palace din Paris.
1988 – O ipostază în care o vedeam rar, cu părul prins la spate, în coc.




















