Style Judgement
Cele mai scumpe ceasuri purtate de vedete la Premiile Oscar 2026
Gala Premiilor Oscar 2026 nu a fost doar despre filme și trofee, ci și despre luxul afișat pe covorul roșu. Vedetele au atras atenția prin ținute pe care le-au accesorizat cu ceasuri spectaculoase, semnate de unele dintre cele mai exclusiviste branduri din lume.

Cele mai scumpe ceasuri purtate de vedete la Premiile Oscar 2026
În ultimii ani, fenomenul „watch spotting” a devenit tot mai popular la marile evenimente internaționale, iar Premiile Oscar nu fac excepție. Brandurile de top din industria orologeriei concurează pentru a-și vedea creațiile purtate de celebrități, mai ales de câștigătorii serii.
La cea de-a 98-a ediție a Premiilor Oscar, desfășurată la Los Angeles, actorii și invitații au demonstrat că ceasurile pot fi accesorii la fel de importante ca bijuteriile cu diamante. Fiecare model purtat a reflectat atât rafinament estetic, cât și performanță tehnică.

Michael B. Jordan, eleganță vintage
Michael B. Jordan este câștigător al premiului pentru cel mai bun actor în rol principal. Acesta a ales să poarte un model vintage Piaget Ref. 9297. O piesă rară care a atras imediat atenția pasionaților de ceasuri.

În aceeași zonă a eleganței, actrița Kerry Condon a optat pentru un model Piaget Limelight Gala. Ea și-a completat look-ul cu bijuterii sofisticate din aceeași gamă.
Spectacol și schimbări de stil pe scenă

Artistul Shaboozey a impresionat nu doar prin prestația artistică, ci și prin alegerile sale vestimentare. Pe covorul roșu, acesta a purtat un ceas Chopard din colecția L’Heure du Diamant, realizat din aur alb și împodobit cu diamante.

În timpul momentului artistic susținut alături de distribuția filmului „Sinners”, Shaboozey a schimbat accesoriul. De data asta, a optat pentru un model H. Moser & Cie Streamliner Tourbillon Vantablack Red Gold.

Tot în cadrul aceluiași moment, Raphael Saadiq a purtat un ceas Audemars Piguet Code 11.59 Selfwinding Flying Tourbillon Openworked. O piesă complexă din punct de vedere tehnic.
Preferințele vedetelor din tânăra generație
Actorul Aaron Piper a ales un model Audemars Piguet Royal Oak Frosted Gold Selfwinding, într-o variantă elegantă de 34 mm, perfect adaptată unei ținute de gală.

Acest brand a fost unul dintre cele mai prezente pe covorul roșu, confirmându-și statutul de favorit printre vedete.
Omega, nelipsit de la Oscaruri
Omega a avut, ca de obicei, o prezență puternică la eveniment. Amy Madigan, câștigătoare a premiului pentru cea mai bună actriță în rol secundar, a purtat un model Seamaster Aqua Terra. Accesoriul e realizat din oțel inoxidabil și aur Moonshine și decorat cu diamante.

Delroy Lindo a atras atenția cu un model Omega încă nelansat oficial, în timp ce Wagner Moura a optat pentru un De Ville Prestige clasic, cu curea din piele neagră.
Nicole Kidman, ambasador de lungă durată al brandului, a ales un model vintage Omega Sapphette din 1966, evidențiind rafinamentul atemporal. La rândul său, Lewis Pullman a purtat un De Ville Trésor cu design minimalist.

Bijuterii și ceasuri spectaculoase de la Bulgari și Cartier
Bulgari a fost reprezentat de mai multe vedete, printre care Hudson Williams, care a purtat un model Serpenti Seduttori din aur roz, asortat cu inele din colecția B.zero1.

Cartier a impresionat prin aparițiile ambasadorilor săi. Jacob Elordi a ales un model Tank à Guichets din platină, completat de o serie de bijuterii elegante. Inclusiv butoni și inele din colecții celebre ale brandului.
Modele sofisticate de la Vacheron Constantin și Blancpain

Vacheron Constantin a fost prezent pe covorul roșu prin Felix Kammerer, care a purtat un model Traditionnelle Perpetual Calendar Ultra-Thin. Kumail Nanjiani a ales un Overseas Perpetual Calendar Ultra-Thin Skeleton.
În același timp, Blancpain a fost reprezentat de Robert Downey Jr., cu un model Bathyscaphe Quantième Complet Phases de Lune. Sterling K. Brown, care a optat pentru un Villeret Quantième Complet.

Timothée Chalamet, o alegere inedită
Nominalizat la categoria cel mai bun actor, Timothée Chalamet a atras atenția printr-o alegere mai puțin convențională. Actorul a purtat un model UJ-2 de la Urban Jürgensen, realizat din platină și cu un design elegant, dar discret.
Această alegere a demonstrat încă o dată că stilul personal poate depăși tendințele dominante. Chiar și la un eveniment de o asemenea amploare.

