Stiri Interne
Chef Sorin Bontea a pierdut procesul cu Antena 1. Pasibil să plătească 100.000 de euro
Sorin Bontea a pierdut procesul intentat de Antena 1, în urma plecării sale de la emisiunea „Chefi la cuțite”. Instanța a decis ca bucătarul să plătească daune în valoare de 100.000 de euro, la care se adaugă dobânzi și cheltuieli de judecată.

Chef Sorin Bontea a pierdut procesul cu Antena 1. Pasibil să plătească 100.000 de euro
Un nou episod din conflictul juridic dintre foștii jurați ai emisiunii „Chefi la cuțite” și Antena 1 a ajuns la o primă concluzie în instanță. Potrivit informațiilor apărute recent, Sorin Bontea a pierdut procesul cu postul de televiziune și este obligat să achite despăgubiri semnificative.

Conform hotărârii, acesta trebuie să plătească suma de 100.000 de euro, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății. În plus, instanța a stabilit și plata dobânzii legale penalizatoare, calculată începând cu data de 4 noiembrie 2023 și până la achitarea integrală a sumei.

Pe lângă aceste obligații, Sorin Bontea va suporta și cheltuielile de judecată, în valoare de 8.575 de lei. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Contextul plecării de la „Chefi la cuțite”

Disputa dintre cele două părți își are originea la finalul anului 2023. Atunci, Sorin Bontea, alături de Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu, a decis să părăsească emisiunea „Chefi la cuțite”, difuzată de Antena 1.

Decizia a venit înainte de expirarea contractelor. Ulterior, cei trei au semnat cu PRO TV, postul concurent. La momentul respectiv, s-a vehiculat că motivul principal al plecării a fost ritmul intens de lucru. Cei trei au refuzat să mai filmeze două sezoane pe an, considerând programul prea solicitant.
În urma acestei situații, Antena 1 a inițiat acțiuni în instanță. Postul tv a invocat încălcarea obligațiilor contractuale și prejudicii generate de plecarea prematură și de colaborarea cu un competitor direct.

Alte procese pierdute de foștii jurați
Sorin Bontea nu este singurul implicat în astfel de litigii. În vara anului 2025, și Cătălin Scărlătescu a pierdut în primă instanță un proces cu Antena 1, fiind obligat să plătească daune de 10.000 de euro.

Cazul său a vizat declarații făcute într-un interviu acordat în martie 2024, în care acesta critica postul de televiziune. Deși apărarea a invocat dreptul la liberă exprimare și faptul că interviul a avut loc după încetarea contractului, instanța a considerat că au fost încălcate anumite clauze contractuale.

Mai exact, judecătorii au reținut existența unor prevederi care interziceau discreditarea companiei și a reprezentanților acesteia. Obligații care rămâneau valabile și după încheierea colaborării.
Procese câștigate anterior de cei trei chefi

Conflictul juridic dintre părți nu a fost însă unul unilateral. În cursul anului trecut, Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu au obținut și decizii favorabile în instanță.
Astfel, Antena 1 a fost obligată să achite cheltuieli de judecată către cei trei bucătari, sumele fiind de aproximativ 26.295,89 lei pentru Cătălin Scărlătescu, 21.592,89 lei pentru Florin Dumitrescu și 26.295,89 lei pentru Sorin Bontea.

Seria proceselor nu s-a limitat doar la cei trei jurați. La începutul anului 2025, Florin Dumitrescu a anunțat că și soția sa, Cristina Dumitrescu, a fost inclusă într-un dosar deschis de Antena 1.
Potrivit documentelor depuse la dosar, compania a solicitat obligarea celor doi la plata unei sume de 500.000 de lei. Era vorba despre un prejudiciu estimat în legătură cu negocierile pentru realizarea unui nou sezon al emisiunii „Chefi la cuțite”.


