Connect with us

Stiri Interne

Cine a fost Mihai Șora, filosoful și scriitorul român care a luptat contra Ordonanței 13

Mihai Șora s-a stins din viață sâmbătă, la vârsta de 106 ani. Chiar și la această vârstă venerabilă, filosoful era viral pe social media. Iată cine a fost scriitorul român care a luptat contra Ordonanței 13.

Publicat

pe

Cine a fost Mihai Șora, filosoful și scriitorul român care a luptat contra Ordonanței 13

Filosof și eseist român, Mihai Șora s-a stins din viață sâmbătă la vârsta de 106 ani. Anunțul a fost făcut chiar pe pagina acestuia de Facebook, pagină urmărită de aproape 300.000 de oameni.

„Iubitule, ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumusețea însăși, credința, nădejdea și dragostea, cum spune cuvântul apostolic”, este începutul postării realizate de soția regretatului Mihai Șora, scriitoarea Luiza Palanciuc.

Mihai Șora s-a născut pe data de 7 noiembrie 1916 în Comitatul Timiș. Zona aparținea la acea vreme de Austro-Ungaria. Încă din școală, acesta a fost pasionat de filosofie, latină și greacă. Șora a urmat apoi cursurile Universității București. Printre profesorii care l-au ghidat se numără Mircea Eliade, Nae Ionescu sau Mircea Vulcănescu.

Șora a obținut o bursă în Franța, țară în care de altfel și-a și luat doctoratul și unde a trăit timp de 10 ani. În 1948, el a revenit în țară pentru a-și revedea părinții, însă regimul comunist de la acea vreme nu i-au mai permis să părăsească România. Asta în ciuda faptului că în Franța îl așteptau o soție și 2 copii.

Mihai Șora a fost primul ministru al culturii după căderea comunismului din 1989. Și-a dat însă demisia din Guvern la scurt timp după Mineriada din vara anului 1990. Din 2012, el era membru de onoare al Academiei Române. În 2016, scriitorul a primit, din partea Președintelui Klaus Iohannis, Ordinul Steaua României în rang de Cavaler.

În ultimii ani, în ciuda vârstei înaintate, Șora era extrem de activ pe rețelele de socializare și implicat în problemele societății românești. Acesta s-a implicat în numeroase acțiuni de strângeri de fonduri și chiar a participat la protestele din Piața Victoriei contra Ordonanței 13 din 2018.

„Să te foloseşti de întunericul nopţii ca să strecori o lege aşa, e o ticăloşie. Lumea a ieşit în stradă ca să protesteze. Locul hoţului e la puşcărie. Nu în fruntea mesei şi nu în capul ţării”, scria el atunci.

Chiar și celebra lozincă „Rezist” i-a aparținut lui Mihai Șora.