Stiri Interne
Cine ia Marele Trofeu Cerbul de Aur? Aflam in aceasta seara, la Gala Festivalului!
In cea de a patra seara a festivalului Cerbul de Aur, pe scena vor urca Nicole Scherzinger, Edvin Marton, Eleni Foureira, The Motans si Carla’s Dreams. Acestia vor sustine recitaluri de exceptie si vom afla castigatorii Cerbului de Aur. Tot in seara aceasta vom afla si cine sunt castigatorii concursului.
Mai sunt doar cateva ore pana la seara de Gala! Pana la Gala Festivalului, cand Cerbul de Aur isi afla castigatorii editiei aniversare. Cand spectatorii si telespectatorii TVR se vor bucura de mega recitaluri sustinute de Nicole Scherzinger – lead singer al trupei Pussycat Dolls -, Edvin Marton, Eleni Foureira, The Motans si Carla’s Dreams!
Urmeaza o seara incendiara! Cu emotii, imbratisari, lacrimi de bucurie din partea castigatorilor! Cine pleaca acasa cu Marele Trofeul? Care sunt castigatorii Cerbului de Aur 2018 aflam la Gala Festivalului intr-un show grandios urmarit din tribune de peste 5.500 de spectatori, la care biletele s-au epuizat.
1 septembrie 2018 este seara in care laureatii Cerbului de Aur vor intra in istoria Festivalului. Vor fi castigatori ai editiei aniversare, la 50 de ani de la primul spectacol marca Cerbului.
In seara aceasta aflam castigatorul Marelui Trofeu al Festivalului International Cerbul de Aur, in valoare de 25 de mii de euro, dar si ale celor trei premii de pe podium si a premiilor speciale: Premiul pentru cea mai buna interpretare a unei piese romanesti; Premiul Municipiului Brasov; Premiul Judetului Brasov; Premiul Publicului; Premiul Presei Festivalului; Premiul Societatilor Publice de Radio si de Televiziune.
La editia din acest an, juriul a fost format din: Edvin Marton din Ungaria, Gigliola Cinquetti, Kristina Cepraga Goodwin si Luminita Dobrescu din Italia, Eleni Foureira din Grecia, Arsenie Toderas din Republica Moldova si Madalin Voicu (Romania).
La fel ca in serile de concurs, gazda va fi frumoasa prezentatoare Iuliei Vântur. Pe scena Cerbului de Aur va urca si Gabriel Garko, invitat special al Festivalului.
Nicole Scherzinger, vedeta serii, este pregatita sa ridice audienta in picioare cu hiturile lansate solo si cele pe care le-a cantat alaturi de Pussycat Dolls.
Dupa ce ieri a facut spectacol pe strada, la un flash mob in centrul Brasovului unde a cantat la celebra vioara Stradivarius, fabricata in anul 1699 si evaluata la 7 milioane de dolari si a dat autografe dupa ce a fost recunoscut de trecatori, Edvin Marton e gata de show si pe scena din Piata Sfatului. Vom asculta piesele ce l-au facut celebru, dar si, in premiera mondiala, o piesa de pe noul sau album.
Ocupanta locului 2 la Eurovision Song Contest 2018, Eleni Foureira participa la Cerbul de Aur ca jurat, dar si ca artist in recital. Interpreta pop, actrita, dansatoare si fashion designer, Eleni a lansat deja 4 albume, 42 de single-uri si a primit nu mai putin de 25 de distinctii MAD Video Music Awards.
Tot in premiera, pe scena de la Brasov vor urca si The Motans si Carla’s Dreams.
Despre Festivalul Internaţional Cerbul de Aur:
Festivalul International Cerbul de Aur a debutat in anul 1968 si a avut 17 editii, ultima dintre acestea fiind organizată in anul 2009. Evenimentul a devenit cel mai mare festival international de muzica organizat in Romania si, in mod traditional, la Brasov.
De-a lungul anilor, acest prestigios festival a gazduit aparitii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow si multi altii.
Prin calitatea actelor artistice prezentate, „Cerbul de Aur” este nu doar un brand de prestigiu al TVR, ci si unul national, spectacolele organizate in cadrul festivalului adunand de un numar impresionant de spectatori si telespectatori din intreaga tara.