Stiri Interne
Cine sunt primele 3 ispite feminine de la Insula Iubirii 2026
Primele trei ispite feminine care vor participa la noul sezon Insula Iubirii au fost anunțate oficial. Cristina Belu, Andreea Homescu și Sandra Vintilă se alătură sezonului 10 al emisiunii prezentate de Radu Vâlcan, care va debuta pe 4 septembrie 2026.

Cine sunt primele 3 ispite feminine de la Insula Iubirii 2026
Noul sezon Insula Iubirii va începe pe 4 septembrie. Producția marchează sezonul cu numărul 10 al emisiunii prezentate de Radu Vâlcan.
Cine este Frankie, prima ispită feminină

Cristina Belu, cunoscută sub numele de Frankie, are 35 de ani și este artist vizual. Pasiunea ei pentru tatuaje este completată de sculptură, pictură și alte forme de artă.
Reprezentanții emisiunii o descriu drept o femeie sigură pe ea, care nu trece ușor neobservată și care știe ce își dorește. Atât de la viață, cât și de la partenerul ei.

Cristina Belu spune că se așteaptă la un sezon intens și crede că participanții vor avea parte de o experiență dificilă, dar memorabilă.
„Cred că este anul cu cele mai frumoase fete”, a spus aceasta despre noul sezon.
Andreea Homescu

A doua ispită prezentată de producătorii emisiunii este Andreea Homescu. Are 28 de ani și este asistentă medicală. În trecut, aceasta a avut și activitate în zona de creare de conținut.
Pentru Andreea, începutul experienței din Thailanda a venit cu emoții. Faptul că sezonul 10 este unul aniversar a contribuit la starea de tensiune de dinaintea filmărilor.

„Nu știm cum e, aveam gânduri de cum vor fi celelalte fete, mă gândesc la cum vor fi băieții. M-am relaxat mult când am ajuns”, a povestit ea.
Sandra Vintilă vrea să-și regăsească puterea interioară

Sandra Vintilă are 33 de ani și este manager de resurse umane. Ea privește participarea la Insula Iubirii ca pe o experiență personală, care ar putea să o ajute să iasă din zona de confort.

Sandra spune că este obișnuită să aibă control asupra lucrurilor, iar aventura din Thailanda reprezintă tocmai opusul acestei rutine.
„Este o experiență care consider că o să mă renască. Simt nevoia de a trăi ceva ce nu am mai trăit”, a declarat ea.

