Connect with us

Stiri Interne

Codin Maticiuc s-a însurat în secret

Deja de mai mulți ani, Codin Maticiuc trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Ana Pandeli, femeia care i-a dăruit și doi copii. Puțini știu însă că cei doi s-au cununat civil în mare secret, iar în prezent sunt oficial soț și soție.

Publicat

pe

Codin Maticiuc s-a însurat în secret

Codin Maticiuc era cândva supranumit „Crai de Dorobanți”. Numeroase femei extrem de frumoase au făcut, într-un fel sau altul, parte din viața lui la un moment dat. Niciuna nu părea însă să îl facă să își dorească să se așeze la casa lui. Asta până când Codin a întâlnit-o pe Ana Pandeli.

Cei doi formează un cuplu deja de mai mulți ani și sunt părinții a trei copii. Este vorba despre Smaranda (4 ani), Ilinca (1 an) și Mario (13 ani), fiul Anei dintr-o relație anterioară.

Puțini știu însă că Ana și Codin sunt oficial soț și soție. Recent, ei s-au cununat civil în cel mai mare secret.

Evenimentul a fost unul privat, despre care au știut doar familia și cei foarte apropiați.

Dezvăluirea a fost făcută chiar de Codin în podcastul lui Cătălin Măruță.

Când vine vorba despre cununia religioasă însă, această ceremonie nu e ceva ce el își dorește. Este însă dispus să o facă dacă Ana își va dori acest lucru.

„Atunci când va dori ea să ne căsătorim șu religios, ne căsătorim”, a declarat Maticiuc.