Connect with us

ADPM Beauty

Cum este indicat să ne îngrijim tenul dimineața și seara. Care sunt diferențele!

Pielea este un organ viu, cu o activitate biologică extrem de complexă, care își schimbă ritmul în funcție de momentul zilei. Ziua, ea se apără de agresiunile mediului – poluare, radiații UV, stres oxidativ, iar noaptea intră în faza de regenerare și reparare celulară.

Publicat

pe

Cum este indicat să ne îngrijim tenul dimineața și seara. Care sunt diferențele!

De aceea, rutina de îngrijire trebuie adaptată perfect acestor cicluri biologice. Diana Baicu, specialist în industria de frumusețe profesională explică, pas cu pas, ce înseamnă o rutină corectă dimineața și seara, care sunt produsele-cheie și de ce ordinea aplicării lor este esențială pentru eficiență maximă.

„Pielea noastră are un ritm propriu, extrem de bine reglat. Ziua, ea se află într-o fază de apărare – se confruntă cu poluarea, razele UV, stresul oxidativ și toate agresiunile externe. Noaptea, mecanismele se inversează: circulația sângvină crește, permeabilitatea pielii este mai mare, iar procesele de reparare și regenerare sunt accelerate. De aceea, formulele de îngrijire trebuie alese și aplicate diferit dimineața și seara, respectând o ordine care permite ingredientelor active să pătrundă corect”, declară Diana Baicu.

Dimineața ne pregătim tenul pentru expunerea la diverși factori agresivi

Dimineața este momentul în care tenul trebuie pregătit pentru toate provocările zilei: expunerea la lumină, praf, variații de temperatură și machiaj.

„Primul pas este întotdeauna curățarea delicată, pentru că pe timpul nopții pielea produce sebum și elimină toxine. Este foarte important ca procesul de curățare să nu agreseze bariera hidrolipidică, ci doar să îndepărteze reziduurile. Gelurile de curățare Guinot sau cleanserul enzimatic de la Babor sunt excelente pentru o curățare eficientă, dar blândă”, spune Diana Baicu.

După curățare, pielea are nevoie de o etapă de reechilibrare.

„Tonerul reface pH-ul natural, ușor acid, și pregătesc pielea pentru absorbția ingredientelor active. Următorul pas, serul antioxidant, este fundamental dimineața. Formulele cu vitamina C, niacinamidă sau peptide antioxidante, precum Doctor Babor Vitamin C, protejează pielea împotriva radicalilor liberi, previn petele pigmentare și mențin luminozitatea”, adaugă Diana Baicu.

Urmează hidratarea, o etapă care sigilează toate beneficiile anterioare.

„Cremele hidratante de zi, precum Guinot Hydra Summum sau Académie Crème Hydratante, refac filmul lipidic și oferă confort, lăsând pielea netedă și pregătită pentru machiaj. Apoi, fără SPF, nicio rutină de îngrijire nu este completă. Radiațiile UV sunt principala cauză a îmbătrânirii premature și a petelor pigmentare. Formulele moderne, cum este Doctor Babor Protect Cellular SPF50, oferă protecție ridicată și o textură lejeră, ideală pentru utilizare zilnică”, mai spune Diana Baicu.

Seara, momentul pentru reparare și regenerare

Seara, pielea intră într-o fază biologică de regenerare profundă.

„După o zi întreagă de expunere la factori externi, curățarea devine esențială. Procesul corect este cel în doi pași: mai întâi un produs gras, care dizolvă machiajul, sebumul oxidat și filtrele solare, apoi un produs spumant sau gel, care îndepărtează complet impuritățile.

Sistemul Babor HY-ÖL + Phytoactive este inspirat din dermatologie și asigură o curățare completă, fără a irita pielea”, explică Diana Baicu.

După demachiere, se aplică tonerul sau loțiunea calmantă, urmate de serul de seară, ales în funcție de nevoile tenului.

„Noaptea, pielea are o permeabilitate crescută, ceea ce face ca ingredientele de reparare să fie mult mai eficiente.

Retinolul, peptidele, acizii AHA/BHA și acidul hialuronic sunt aliați ideali pentru retexturizare, regenerare și hidratare profundă.

Serurile Doctor Babor Retinol Serum sau Derm Acte Peeling Nuit Multi-Actions oferă rezultate vizibile, stimulând producția de colagen și îmbunătățind tonusul pielii”, adaugă Diana Baicu.

Rutina de seară se încheie cu aplicarea unei creme de noapte nutritive, cu texturi mai dense și formule concentrate.

„Ziua avem nevoie de protecție, noaptea de refacere. Crema, precum Guinot Age Logic Cellulaire, susține regenerarea celulară și reduc semnele de oboseală.
Pentru zona ochilor, extrem de delicată, recomand Doctor Babor Lifting Eye Cream, care are acțiune antirid și drenaj, redând privirii un aspect luminos și odihnit”, declară Diana Baicu.

Este foarte importantă ordinea în care aplicam produsele pe ten

„Rutina de îngrijire trebuie să respecte întotdeauna ordinea corectă a produselor, de la cele mai fluide la cele mai dense. Dacă aplicăm o cremă grasă înaintea unui ser, blocăm pătrunderea ingredientelor active. Este o regulă simplă, dar foarte importantă. Vitamina C și retinolul, de exemplu, au pH-uri diferite și pot irita pielea dacă sunt aplicate simultan. Vitamina C se folosește dimineața, pentru protecție antioxidantă, iar retinolul doar seara, pentru regenerare”, explică Diana Baicu.

Adaptarea rutinei la nevoile pielii

Pielea noastră nu are mereu aceleași nevoi.

„Tipul de ten rămâne același – normal, uscat, gras sau mixt, însă condiția pielii se modifică în funcție de sezon, alimentație, stres sau lipsa somnului.

Uneori, pielea poate fi uscată și sensibilă, alteori, un ten matur poate deveni deshidratat sau reactiv. Tocmai de aceea, rutina trebuie ajustată constant.

O strategie eficientă este combinarea inteligentă a produselor. Putem folosi dimineața un ser antioxidant, precum Derm Acte Vitamin C, pentru protecție, iar seara un ser cu peptide pentru regenerare sau cu acid hialuronic pentru hidratare intensă. Derm Acte Hyaluronic Serum sau Doctor Babor Peptide Repair Serum sunt excelente pentru personalizarea rutinei în funcție de nevoile momentului”, încheie Diana Baicu.

Toate produsele menționate sunt disponibile în magazinul Top Line, pe www.topline.ro și în saloanele partenere Top Line.

Ce se întâmplă cu părul nostru noaptea și cum îl putem regenera în timp ce dormim