Connect with us

Stiri Interne

Cum s-a apărat Simona Halep când a fost audiată în procesul de dopaj

Simona Halep a avut, în sfârșit, prima audiere în procesul prin care este acuzată de dopaj. Sportiva de 31 de ani s-a prezentat la tribunalul independent Sports Resolutions. Iată ce a declarat în cadrul pledoariei sale.

Publicat

pe

Cum s-a apărat Simona Halep când a fost audiată în procesul de dopaj

Simona Halep a așteptat aproape un an de zile până să fie audiată în procesul prin care este acuzată de dopaj. Sportiva a ajuns la tribunalul independent Sports Resolutions, unde și-a prezentat pledoaria în fața celor trei arbitri Sport Resolutions. Iată cum s-a apărat, conform informațiilor Pro Sport.

Substanțele interzise – PSEUDOEPHEDRINA (decongestionante topice și orale, comprimate filmate) sau GLUCOCORTICOIDZI (cortizol, corticosteron, cortizon, prednisol), au fost luate pentru a trata sinuzita de care suferă, în perioada august 2022 pe parcursul turneelor disputate in America de Nord.

Simona a solicitat WTA acceptul folosirii unui tratatment medicamentos în perioadă pre-competițională, deci nu în preajma competițiilor. Sportiva a avut pauză competițională între 9 iulie și 2 august 2022, când a fost în vacanță în  Mykonos, Grecia, cum soțul ei, Toni Iuruc. A fost perioada de dinaintea debutului circuitului nord-american de vară (Washington, Toronto, Cincinnati și US Open).

În apărare, Simona susține că a solicitat atunci excepția de uz terapeutic, dar că nu a primit la timp acceptul oficial din partea Departamentului Medical al WTA, condus de Dr. Jennifer Maynard (Chief Medical Advisor).

Prin urmare, nu a mai apucat să trateze sinuzita în perioada pre-competițională și a zburat spre Statele Unite la finalul lunii iulie, cu simptome de sinuzită.

Această afecțiune, netratată, afectează performanțele sportive și, în cazuri grave, „ poate duce la tuse cronică, complicații orbitale sau complicații neurologice intracraniene, inclusiv orbire, oftalmită, meningită, abces cerebral sau osteomielită”.

Odată ajunsă la turneul de la Washington, cu aprobarea WTA și sub medicamentație specifică tratamentului sinuzitei pe care Agenția Mondială Anti-Doping” (WADA) dă accept, Halep a fost nevoită să abandoneze la set pierdut și 0-2 cu Anna Kalinskaya din cauza „epuizării termice și șocului caloric” cauzate de temperaturile de 34 de grade Celsius înregistrate la ora partidei.

Apoi, tot sub tratament, Halep cucerește Open-ul Canadei, la Toronto, după o săptămână de tratament.

La Cincinnati, s-au simțit efectele secundare ale tratamentului contra sinuzitei (nivel hidroaeric, opacifierea sinusurilor maxilare, frontale sau sfenoidale) – Simona abandonează competiția.

Pleacă apoi la New York unde trece un test anti-doping efectuat de organizatorii US Open la 26 august 2022 în camera de hotel.

Trei zile mai târziu, imediat după partida programată la 29 august în primul tur de la Flushing Meadows, pierdută cu Daria Snegur, Simona a fost depistată pozitiv cu “Roxadusat”, substanță activă din Evrenzo, medicament administrat cu prescripție medicală pentru a trata anemia asociată cu o boală cronică de rinichi.

Citește aici explicația științifică în baza căreia sunt demonstrate iregularitățile din pașaportul biologic al lui Halep