Connect with us

Interviuri

Exclusiv: Cum va juriza Andreea Marin la noul show de dans de la Pro TV si cum se intelege cu restul echipei

Andreea Marin va reveni pe sticla in luna martie ca si membru al juriului noului show de divertisment de la Pro TV, “Uite cine danseaza”. Iata cum se va implica mai exact in mult-asteptatul proiect TV, ce stil de dans ii place, ce parere are despre echipa emisiunii, din care fac parte si Gigi Caciuleanu, Florin Calinescu, Mihai Petre si Mihaela Radulescu, si ce a vorbit cu fostul ei sot, Stefan Banica, prezentatorul show-ului “Dansez pentru tine” din anii trecuti.

Publicat

pe

Cum va juriza Andreea Marin la noul show de dans de la Pro TV

Care sunt primele imagini care iti vin in minte atunci cand te gandesti la dans?

Parintii mei. Am crescut intr-o casa in care se dansa in fiecare weekend, erau ceaiurile dansante de altadata, eram pe vremea comunismului, cand nu prea existau optiuni pentru distractie, dar imi amintesc cum familiile prietene se strangeau impreuna, de multe ori la noi, si dansam pe ritmurile vremii, pe ABBA, Boney M, Julio Iglesias…

Dar ai mei erau indragostiti si de vals, de tango, dansau minunat impreuna si vedeai iubirea in privirea lor. Asa au fost anii nostri, pana cand mama a devenit inger, atunci cand eu aveam 9 ani.

Asa ca primii mei pasi in viata au fost in ritm de dans. Ce a urmat, a fost doar o continuare fireasca. Tata m-a incurajat sa merg la cursuri de dans in amintirea mamei, dar si pentru ca aveam o energie ce trebuia consumata in  mod constructiv.

In plus, tata stia ca, pentru o fata, e important dansul pentru ca iti corecteaza tinuta, iti aduce disciplina, gratie, o atitudine speciala.

Care a fost cel mai frumos moment de dans din viata ta?

Primul dans cu fetita mea, care poarta numele mamei. Vedeti, e un fir nevazut in viata noastra, ce ne conduce mereu spre ceva mai bun, mai frumos. Nimic nu pare a fi intamplator.

Ce stil de dans iti place sa urmaresti? Dar sa executi?

Tangoul inainte de toate, mi se potriveste perfect: pasiune, ruperi de ritm, coordonare perfecta, pentru mine intruchipeaza dragostea de viata. Dar imi place si fluiditatea valsului, energia jive-ului, nebunia hip-hop-ului.

I-ai spus Violetei ca vei fi in echipa noului show de dans de la Pro TV? Cum a reactionat?

Inca nu, e de cateva zile intr-o tabara de ski, ii voi spune la intoarcere. Va fi foarte incantata, imi seamana, e energica si danseaza zi de zi. Ba chiar m-a certat de curand: „Mami, tu nu ai playlist cu muzica de dans pe telefon?!? Nu esti moderna deloc!” Am ras cu pofta si am lasat-o sa-mi faca ea playlist-ul. Si o sa radeti, dar acum il ascult zi de zi, in casa, in masina… A avut copilul dreptate! 🙂

Din ce perspectiva vei juriza in cadrul concursului?

Nu am definit inca un rol clar, distinct, dar pot sa va spun ce simt: inainte de toate, voi juriza eleganta in dans si in atitudine, pentru mine conteaza si ce se intampla pe scena, dar si inafara ei. E important sa treci cu eleganta prin viata. Si asta se vede in mod special in momentele dificile, in care esti pus la incercare. Asa e si in dans. Cum alegi sa treci peste o greseala? Continui zambind sau te opresti la mijlocul drumului, cautand scuze pentru ce nu a iesit cum ti-ai fi dorit?

In al doilea rand, poate o sa vi se para ciudat, dar inafara de situatia specifica in care dansatorul joaca rolul unui personaj de sex opus, eu vreau sa vad distinctia clara feminitate – masculinitate.

Vreau ca ea sa-mi transmita mie, privitorului, prin miscare, priviri, prin atingerile cu partenerul, exact senzatia ca este femeie in adevaratul sens al cuvantului. Acelasi lucru si pentru barbatul din cuplu.

De asemenea, pun mare pret pe fair-play, disciplina, flexibilitate, pe munca ce duce la evolutie. Cert e ca nu voi fi zana cea buna, ci zana cea obiectiva, cu respect pentru concurenti, dar si pentru publicul de acasa.


Te cunosti cu ceilalti membri ai juriului

Am avut sansa deja sa filmez alaturi de ei, am un mare respect si sunt onorata sa fiu parte dintr-un juriu de profesionisti si ma simt protejata si alintata chiar. 🙂 Cred ca veti avea o surpriza placuta in scurt timp, cand veti vedea pe ProTV ceea ce am pus noi la cale, veti simti o chimie placuta intre cei 4 membri ai juriului, o stare de bine, pozitivitate, umor, chiar daca la masa juriului vom fi obiectivi, inainte de toate. Si as spune ceva si despre oamenii din spatele camerelor, pe care i-am cunoscut deja, care nu se vad, dar a caror munca ne pune pe noi in valoare: echipa ProTV dedicata acestui show este excelenta, pur si simplu. Coordonare, profesionalism, spirit constructiv, e o placere sa lucrezi astfel.

Surpriza cea mare a fost pentru multi ca vei face echipa cu Mihaela Radulescu. Cum sa ne asteptam sa decurga interactiunea dintre voi?

Nu ne-am intalnit inca, dar din perspectiva mea va puteti astepta doar la normalitate, maturitate si profesionalism. Nu stiu ce vor sa vada altii, dar stiu ce pot eu sa ofer: eleganta in atitudine si concentrare pe ce am eu de facut. Rolul juratilor e foarte important in acest show si imi asum faptul ca prioritatea mea e sa-mi canalizez atentia asupra concurentilor si sa comunic bine cu juriul. Fiecare om din aceasta echipa mare, sunt convinsa, va pune umarul pentru ca, impreuna, sa cream un succes.

Vei avea si momente de dans in emisiune?

Cred ca va fi greu sa ma abtin, cu Mihai Petre alaturi. 🙂 Toata lumea imi adreseaza aceasta intrebare si, cand e vorba de dans, nu e nevoie sa ma las rugata, dimpotriva, sub masa juriului, picioarele mele vor dansa mereu. 🙂

Fostul sau sot, Stefan Banica, prezenta emisiunea anterioara de dans de la Pro TV. Ati vorbit intre timp despre noul proiect? Ce ti-a spus?

Da, i-am spus acest lucru. Am fost alaturi de el in anii in care a prezentat o emisiune similara, ne-am sfatuit, cred in calitatile lui ca artist si profesionist. Impartasim cea mai frumoasa grija pe care un parinte o poate avea: cea pentru copilul nostru, nu vad nimic nepotrivit in a-i cere o opinie la nevoie.

 

4 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *