Connect with us

Stiri externe

De ce a început Prințesa Kate chimioterapia abia acum

Prințesa Kate Middleton a fost diagnosticată cu cancer după intervenția chirurgicală abdominală pe care a suferit-o în luna ianuarie, la Londra. De ce a început însă abia acum tratamentul de chimioterapie?

Publicat

pe

De ce a început Prințesa Kate chimioterapia abia acum

La începutul acestui an, pe 17 ianuarie, Kate Middleton a suferit o intervenție chirurgicală abdominală majoră la The London Clinic. La acea vreme, reprezentanții familiei regale au anunțat faptul că Prințesa își dorește discreție. Aceștia spuneau că va urma o perioadă destul de lungă de recuperare și că diagnosticul nu va fi făcut public.

Iată însă că, vineri seară, Prințesa Kate a apărut public după mai multe luni în care a stat departe de ochii lumii. Prin intermediul unui clip video emoționant, ea a anunțat că a fost diagnosticată cu cancer. Ba mai mult, a început deja un tratament de „chimioterapie preventivă”, sub supraveghere medicală.

De ce a început însă Prințesa acest tratament abia acum, la două luni după intervenția chirurgicală?

Karol Sikora, un reputat medic oncolog din Londra, a explicat pentru DailyMail acest lucru. Se pare că a fost nevoie de timp pentru vindecarea rănilor postoperatorii. Abia după ce Kate a fost complet vindecată, medicii au putut să îi administreze prima cură de tratament.

Chimioterapia preventivă este o formă mai ușoară de tratament. Aceasta este recomandată în cazurile în care celulele canceroase nu s-au răspândit în organism. Tratamentul se întinde pe o perioadă de până la șase luni și este efectuat o dată la două sau trei săptămâni.

Medicul este optimist în ceea ce privește șansele de vindecare ale lui Catherine. Vârsta de doar 42 de ani, organismul puternic și faptul că boala a fost descoperită în stadiu incpient o vor ajuta să se refacă ușor.

„Sunt bine și devin mai puternică în fiecare zi, concentrându-mă pe lucrurile care mă vor ajuta să vindec”, spunea și Prințesa Kate.