Stiri Interne
De ce s-a destrămat prietenia dintre Andreea Bălan și Andreea Antonescu
Andreea Bălan a vorbit deschis despre prietenia sa cu Andreea Antonescu în cadrul podcastului lui Horia Brenciu. Artista a dorit să clarifice zvonurile care circulă în ultimii ani privind relația lor și a explicat cum a decis să nu mai continue proiectul Andre, pe care îl reluaseră în urmă cu câțiva ani.
De ce s-a destrămat prietenia dintre Andreea Bălan și Andreea Antonescu
După întoarcerea din America, cele două artiste au decis să se distanțeze. „Acolo s-au întâmplat niște lucruri și acolo am rărit-o. În competiția din America, mi s-au redeschis niște vechi traume. A fost benefic, deoarece m-a ajutat să le vindec, dar după aceea nu am mai simțit nevoia să continui cu Andre, iar acum Andre nu mai există”, a explicat Andreea Bălan.
Artista a subliniat că acum se concentrează pe cariera sa solo. „A fost ceva karmic de rezolvat și cred că noi am rezolvat karma asta în competiția din America. Acolo s-a închis capitolul pentru noi. Ne-am vindecat tot ceea ce aveam de vindecat și acum suntem bine, dar separat. Ne vedem, ne salutăm, dar nu mai mult, pentru că fiecare a evoluat emoțional și spiritual în direcții complet diferite”, a mărturisit Andreea Bălan.