Connect with us

Stiri Interne

Diana Bart a născut după 13 ore de travaliu

Diana Bart a născut sâmbătă seară după 13 ore de travaliu. Prezentatoarea de la Prima TV a adus pe lume o fetiță prin cezariană, deși și-a dorit până în ultimul moment să nască pe cale naturală.

Publicat

pe

Diana Bart a născut după 13 ore de travaliu

Diana Bart a devenit mamă. Prezentatoarea de la Prima TV a adus pe lume o fetiță sâmbătă seară, după un travaliu care a durat 13 ore. Vedeta și-a dorit să nască pe cale naturală până în ultimul moment când medicii i-au recomandat cezariana întrucât fătul nu era poziționat cum trebuie și nu putea veni pe lume în siguranță decât prin operație.

„S-a născut sâmbătă seara, cred că a vrut să se nască pe aceeași dată cu mami, într-o zi de 20. Totul a decurs bine și am insistat mult să am o naștere naturală dar n-am exclus până la urmă cezariana, în cazul în care se întâmplă ceva. Și după 13 ore de travaliu, cea mică era poziționată cu capul nu cum trebuie și din păcate am ajuns la operație. Mă bucur că este bine și că până la urmă am făcut operația, ca să nu se întâmple altceva. Sunt foarte bucuroasă și nu am cuvinte să descriu ce minunat e!”, a declarat Diana pentru Focus Magazin.


Diana Bart este căsătorită cu Mihai Dumitrescu de două luni de zile. Cei doi s-au cununat civil discret, în cadru restrând, la Primăria Sectorului 1, pe când vedeta era însărcinată în șapte luni.