Stiri Interne
Dorian Popa s-a însurat cu Andreea. Ce meniu a servit la nuntă
Dorian Popa și partenera lui, Andreea, s-au căsătorit pe 24 aprilie, într-un cadru spectaculos pe malul lacului Buftea. Evenimentul, organizat într-un timp record, a adunat aproximativ 120 de invitați. Aceștia s-au delectat cu un meniu rafinat, de tip fine dining.

Dorian Popa s-a însurat cu Andreea. Ce meniu a servit la nuntă
Dorian Popa și Andreea și-au unit destinele. Deși pregătirile de nuntă au durat doar o lună, rezultatul a fost unul spectaculos. Cununia s-a desfășurat într-un decor natural deosebit, pe malul lacului Buftea. Acolo, fiecare detaliu a fost atent pus la punct.

Atmosfera a fost elegantă, completată de emoția mirilor și de prezența unui cerc restrâns de invitați. Apariția mirelui a fost și ea memorabilă, acesta sosind la eveniment la volanul unui Lamborghini Huracán Spyder.
Vezi această postare pe Instagram
Cu ce preparate s-au delectat invitații
Petrecerea a continuat într-un cadru select, unde invitații au fost răsfățați cu un meniu aparte. Alegerea preparatelor a mers în direcția fine dining, cu opțiuni neobișnuite și atent alese. Printre felurile servite s-au numărat ravioli cu homar și caviar.

Dorian Popa a împărtășit în timp real imagini de la eveniment, arătând urmăritorilor o parte din experiența culinară oferită invitaților. Acesta a menționat că meniul a fost unul special conceput pentru eveniment, chiar dacă unii s-au întrebat inițial dacă va fi suficient de consistent. Pentru a completa experiența, organizatorii au inclus și preparate tradiționale. Astfel încât toți invitații să fie pe deplin mulțumiți.
Vezi această postare pe Instagram
Ținutele mirilor
Andreea a purtat două rochii de mireasă. Pentru ceremonie, aceasta a ales o rochie tip sirenă, cu voal lung și un decolteu accentuat, care i-a evidențiat silueta. Ulterior, pentru petrecere, a optat pentru o rochie scurtă, ideală pentru dans.

Buchetul miresei a fost unul simplu, dar elegant, format din bujori albi. De cealaltă parte, Dorian Popa a ales o ținută clasică: un costum negru slim-fit, completat de o cămașă albă și un papion negru.

Ce spune Dorian Popa despre eveniment
Dorian Popa a descris evenimentul ca fiind unul memorabil, realizat cu ajutorul unei echipe dedicate. Acesta a spus că totul a decurs perfect, de la organizare până la atmosfera creată.

În ceea ce privește luna de miere, cei doi nu se grăbesc să plece imediat. Destinația aleasă este Sardinia, unde vor ajunge cel mai probabil în luna iunie.

