Connect with us

Stiri Interne

Ela Craciun a petrecut cu Mickey Mouse si personajele din Frozen la Disneyland. Cea mai frumoasa aniversare pentru fiica ei!

Ela Craciun i-a oferit fiicei sale un prim cadou de neuitat inainte de ziua sa de nastere. Micuta Alesia, care va implini 8 ani pe 1 februarie, a petrecut cateva zile de vis in cel mai frumos parc de distractii din lume, Disneyland Paris, locul unde s-a intalnit cu personajele de desene animate preferate.

Publicat

pe

Ela Craciun a petrecut cu Mickey Mouse si personajele din Frozen la Disneyland. Cea mai frumoasa aniversare pentru fiica ei!

Cele doua s-au cazat intr-unul din hotelurile tematice din incinta parcului si au avut parte zi de zi de experiente uimitoare, urcandu-se in atractii si petrecand alaturi de mascotele povestilor lui Walt Disney.

„Cu Alesia am fost pentru prima data la Disneyland cand eram insarcinata cu ea, apoi, a doua oara, pe cand avea 4 ani. Era prea mica pentru a-si mai aminti ceva de atunci, asa ca acum am decis ca cel mai frumos cadou pentru ea este sa mergem doar noi doua in acest parc minunat pe care sa il descopere acum cu alti ochi. A fost pentru prima data cand am stat intr-un hotel Disney, iar experienta a fost wow. Alesia a fost in extaz, s-a intalnit cu Micky Mouse si cu alte personaje preferate.

Am prins perioada in care tematica principala a fost seria Frozen. I-am facut cadou rochia Elsei, cu coroana si bagheta magica, s-a machiat ca in film si a luat cina alaturi de personajele Olaf si Kristoff. A fost foarte fericita. Ziua s-a urcat in toate atractiile din parc. Mie mi-a fost foarte frica de roller coastere, insa ea le adora. A zis ca a fost cel mai frumos cadou pe care l-a primit vreodata. Pe 1 februarie i-am pregatit o noua surpriza, de aceasta data in Bucuresti, cand va petrece cu prietenii ei de aici”, povesteste Ela Craciun.

Mini-sejurul de la Disneyland a fost un prim pas in a petrece mai mult timp alaturi de familie anul acesta. Vedeta si-a pus cinci dorinte principale pentru 2020, iar una din acestea este de a ajunge la un echilibru intre viata profesionala si cea de familie.

„In ultimii ani, parca au intrat zilele in sac si desi stiu ca ne vedem dimineata, ii pregatesc pe Alex si Alesia de scoala, apoi stau cu Nicholas pana cand il pun la somn si seara ne revedem cu totii, parca trece ziua mult prea repede. As vrea sa le ofer mai mult, sa facem mai multe lucruri impreuna, sa stau mai mult si cu sotul meu, sa ies cu mama la o cafea, sa merg cu sora mea la cumparaturi, sa ne vedem cu verisoara noastra si sa facem o seara a fetelor… Am o familie mare si sunt constienta de faptul ca ei sunt cel mai pretios lucru pe care il am. Mi-au fost alaturi dintotdeauna, ne iubim neconditionat si ma simt linistita cand sunt cu ei. Sunt mama, sotie, fiica, sora, verisoara, nora, cumnata. Toti oamenii din familie sunt importanti pentru mine si as vrea sa le ofer mai mult din timpul meu”, a declarat vedeta.

Dupa detox, Ela Craciun face pilates pentru a-si tonifia silueta. “Stau in aer ca un avion!”

 

Vezi această postare pe Instagram

 

A place to remember ❤ #DisneylandParis

O postare distribuită de Ela Craciun (@elacraciun) pe

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Ela Craciun (@elacraciun) pe

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Ela Craciun (@elacraciun) pe

Adaugă comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *